Mărturii din infern! Tratamentul inuman din camerele de tortură din Izium: „Au folosit șocuri electrice”
Maxim, un bărbat în vârstă de 50 de ani, a fost reținut într-una dintre camerele de tortură înființate de ruși. Aceasta se afla în subsolul poligonului de tragere al unei secții de poliție din orașul Izium, iar după ce a fost găsit și eliberat de trupele ucrainene, bărbatul a făcut niște mărturisiri cutremurătoare.
După ce a fost eliberat, Maxim a căutat camera în care a fost torturat de ruși la Izium, însă inițial nu a reușit să o găsească. Bărbatul nu avea cum să își amintească cum arăta locul torturii, pentru că de fiecare dată când era scos de acolo nu vedea nimic din cauza întunericului.
„De câte ori mă scoteau pentru interogatorii din celula umedă și mucegăită îmi puneau un sac pe cap. Toate geamurile erau acoperite cu cârpe, era întuneric total”, a declarat bărbatul pentru Bild.
Ulterior, bărbatul a reușit să identifice locația, un poligon de tragere din subsolul unei secții de poliție. Acesta nu știe nici în momentul de față motivul pentru care a fost arestat, însă a spus că erau întemnițate toate persoanele suspecte ca ar fi proucrainene.
Maxim era forțat să spună care sunt contactele sale, iar timp de trei zile i s-au aplicat șocuri. Pe lânga asta, bărbatul a rămas cu cicatrici pe membre.
„M-au legat de mâini și de picioare, au atașat electrozii și au folosit șocuri electrice. Mi-au pus și o mască de gaz pe cap”, a mai spus Maxim.
Citește și: Arma care poate trimite economia Rusiei în Evul Mediu! Strategia care spulberă Federația Rusă!
Maxim număra zilele petrecute în celulă
Maxim a scrijelit pe pereții celulei zilele petrecute acolo, însă a pierdut numărul pentru că nu mai avea vreo speranță că va scăpa. Bărbatul este sigur ca a stat timp de câteva săptămâni în celula terorii din Izium.
Groapă comună cu aproximativ 440 de cadavre, descoperită în Izium
Aproximativ 440 de cadavre au fost descoperite într-o pădure din afara orașului Izium, după retragerea rușilor. O parte dintre acestea erau în groapa comună, iar restul în morminte cu cruci de lemn.
Şeful poliţiei a declarat că în timp ce unii dintre cei ucişi au fost împuşcaţi, alţii au murit în bombardamente.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!