Nenorocirile marilor câștigători la Loto în România. Au dat lovitura, dar i-a lovit năpasta
În lume, nu doar în România, au existat o grămadă de oameni care au câștigat premii mari la loterie și, deși banii ar fi trebuit să le aducă numai bucurii, au atras doar necazuri.
Așa a apărut și legenda care spune că a câștiga la Loto este un blestem. Cazurile sunt nenumărate, și majoritatea cu motive inexplicabile, de cele mai multe ori.
Unii dintre marii câștigători de la Loto 6/49, care sunt de ordinul sutelor, au avut probleme mari, după ce s-au trezit cu sume mari de bani în buzunar. Așa s-a întâmplat și cu un bărbat care a luat, în 2015, 339.000 de lei.
Cu banii câștigați la Loto 5/40, botoșăneanul Gheorghe Ciubotariu, avea să-și cumpere un Volkswagen-ul Touran. Din păcate, în 2016, avea să-și găsească sfârșitul în mașina cumpărată cu banii câștigați.
Alt caz l-a avut în prim plan tot pe un bărbat din Botoșani. În 1997, Dumitru Tărniceru, câștiga în 1997 suma de 130.000 de dolari. În 1999, la aproape doi ani de la momentul fericit, la vârsta de 47 de ani, Tărniceru avea să moară în urma unui infarct miocardic.
În anul 2008, ieșeanul Mihai Cazacu a ajuns celebru după ce a câștigat fabuloasa sumă de 3,8 milioane de euro la Loto 6/49. Din păcate, premiul ce ar fi trebuit să fie o bucurie, și să-i asigure un trai destul de confortabil pe termen lung, i-a adus numai nenorociri. Bărbatul din Iași a murit după ce şi-a pierdut toţi banii.
A pierdut o mare parte din sumă în urma unor investiţii neinspirate, a fost condamnat pentru o bătaie cu interlopi, cercetat pentru evaziune fiscală şi conducere cu alcoolemie, și a fost bătut din cauza unor presupuse datorii.
Bărbatul din Iași s-a stins din viață miercuri, 20 septembrie 2023, la vârsta de 51 de ani, la Constanța, unde avea contracte pentru realizarea unor lucrări de construcții. Se pare că decesul a survenit în urma unui stop cardiac. El pierduse toți banii câștigați.
Și câștigătorii din alte țări au avut probleme
Callie Rogers este una dintre cele mai tinere câștigătoare la loteria națională din Marea Britanie. Femeia a reușit să cheltuie toți banii câștigați într-un timp record.
Callie Rogers a câștigat 2 milioane de euro la loto, în 2003, pe când avea doar 16 ani. Între timp, a reușit să risipească întreaga sumă pe silicoane, droguri, haine de lux, vacanțe și petreceri scumpe. Callie are acum 4 copii, e mult mai matură decât la acea vreme și spune că regretă tot ce a făcut, conform The Independent.
Apoi, Callie Rogers s-a înscris la Universitatea Central Lancashire, unde urmează cursuri pentru a deveni asistentă medicală.