Poarta lui Pluto, portalul care face legătura între două lumi. Templul religios în care nu poți intra
Situată în orașul antic grec Hierapolis, din Turcia de astăzi, Poarta lui Pluto este un templu religios construit deasupra unei peșteri care emană gaze toxice, pe care greco-romanii antici le-au folosit în ritualurile lor, atunci când se închinau la zeii „Lumii de Dincolo”. Locul seamănă foarte mult cu un portal care face legătura între două lumi. Gazele ies la suprafață și astăzi, curmând viața păsărilor și a celorlalte animale care se apropie prea mult.
În jurul anului 200 î.Hr., oamenii antici se adunau la un templu religios din orașul Hierapolis, care făcea parte din Imperiul Roman în Turcia modernă. Situat pe partea de sus a unei peșteri care emană gaze toxice a fost ceea ce ei credeau a fi „Poarta către Iad”, numită Plutonium, după Zeul Infernului Pluto. Deși data exactă a construirii templului nu este cunoscută, istoricii cred că acesta are aproximativ 2.200 de ani vechime. Dovezile arheologice arată că a fost pe deplin funcțional până în secolul IV, iar în următoarele două secole a fost vizitat doar sporadic de pelerini.
A fost redescoperit în 1965
După e serie de cutremure, în secolul VI, templul religios a fost distrus. Ruinele sale au fost redescoperite de către arheologii italieni în 1965. Locul era considerat un pasaj spre lumea de dincolo, o poartă spre infern, unde greco-romanii antici sacrificau animale, pentru a îl venera pe zeul Pluto. În timpul acestor ritualuri, sacerdoții conduceau animalele prin Poarta lui Pluto către o arenă dotată cu tribune. Din tribune, spectatorii priveau cum animalele erau ucise de gazele toxice emanate din peșteră.
Ce sunt, de fapt, aceste gaze toxice? Potrivit vulcanologului Hardy Pfanz, de la Universitatea Duisburg-Essen din Germania, care a analizat emanațiile din peșteră în 2018, de vină este activitatea seismică din subteran, care permite ieșirea unor cantități mari de dioxid de carbon de origine vulcanică. În arena în care au fost sacrificate animalele, nivelurile de CO2 puteau fi între 4% și 53%, în funcție de cât de aproape te aflai de gura peșterii și de înălțimea față de sol.
În profunzimea peșterii, unde lumina solară și vântul nu pătrund niciodată, concentrația de dioxid de carbon variază între 86% și 91%, indiferent de momentul zilei. Și în prezent, gazele care ies la suprafață ucid păsările și celelalte animale care se apropie prea mult de grotă.