Povestea fascinantă a neamțului care a renunţat la afacerea din Germania, pentru a se muta la ţară, în Mureş. Un sat a renăscut datorită lui: „M-am îndrăgostit din prima de acest loc”

18 octombrie 2024 15:46   Fapt divers

În timp ce saşii plecau în masă spre Germania, un neamţ făcea drumul invers. Era în 1993 când Klaus Schaefer, acum în vârstă de 83 de ani, descoperea satul Cund după ce colindase cu ajutoare tot Mureşul. A petrecut un Revelion, a venit apoi pentru o vară, apoi de 2-3 ori pe an şi-a adus şi băiatul, Jonas care s-a îndrăgostit de acest loc.

În 2003, copilul său, atunci în vârstă de 30 de ani şi-a vândut compania de discuri din Germania şi s-a mutat aici, spre uimirea întregii familii. „M-am îndrăgostit din prima de acest loc departe de orice urmă de civilizaţie. O comunitate mică, unde internet este pe dealuri, unde totul este natural şi nealterat de civilizaţie. Când am venit prima oară am vrut să cumpăr ceva şi m-am dus la magazin unde nu am mai ajuns niciodată. Toată lumea mă oprea, mă întreba cine sunt şi mă poftea în casă, îmi dădea să beau şi să mănânc”, îşi aduce aminte Jonas.

Ospitalitatea aceasta ieşită din comun l-a şocat şi nu era singurul lucru uimitor pe care avea să îl păţească în Cund. În altă zi, în aceste locuri uitate de lume, plimbându-se pe dealuri a întâlnit un cioban filozof care îl citise pe Nietzsche... „Am cunoscut oameni pe care alţii îi văd în cărţile cu poveşti, am ascultat idoli şi embleme, cunoscători şi dăruiţi, dar omul ăla, în locurile alea, în dimineaţa aia...”, spune, parcă retrăind totul, neamţul adoptat de România.

Are patru case și administrează alte trei

A cumpărat apoi o casă, a renovat-o, apoi a luat încă una, şi încă una. Acum are 4 case în sat şi administrează alte 3 locuinţe ale unor prieteni din Germania şi Anglia. Toate arată aşa cum erau pe vremuri locuinţele din Cund şi sunt unite în ceea ce este deja celebrul complex „Valea Verde”.

Peste tot a dus vorba de acest colţ uitat de lume din România încât acum sunt mulţi nemţi, olandezi sau englezi care vor să cumpere şi să-şi petreacă concediile aici. „Şi eu am rădăcini la sat, în Germania de Nord, la graniţa cu Danemarca, dar nu este ca aici. Mi-am luat prietena, actuala soţie, pe Ulrike şi am adus-o în Cund. Ne-am cumpărat doi husky şi toată lumea ne chema în casă, noi ne temeam să lăsăm animalele libere să nu facă probleme iar ei ne spuneau: sunteţi musafirii noştrii, lăsaţi câinii liberi că avem păsări destule. Cum să nu iubeşti oamenii ăştia!”, se emoţionează Jonas. Chiar şi un mare manager de firmă IT din Olanda, vicecampion la celebrul Paris Dakar, s-a stabilit în Cund după ce l-a ascultat pe Jonas şi a venit să vadă cu ochii lui „raiul” dintre dealuri.

„Am venit bogat în bani şi acum nu îmi mai pasă de nimic, sunt bogat la suflet, am adunat o comoară pe care nu mi-o poate lua nimeni”, zice pătimaş neamţul. Cucerit de mâncarea locală a vrut să aibă pentru el şi turiştii care vor să se reconecteze cu natura, doar produse naturale aşa că are propriile sere, bânza, laptele şi le procură de la prietenul Istvan, ca şi carnea. Mâna dreaptă a lui Jonas este românul Sergiu Petru Colceriu, „dom-colonel” cum îi zice toată lumea şi nu este o figură de stil. Omul a ales de la 14 ani cariera militară, este omul rigorii şi disciplinei. Născut la Târgu-Mureş a lucrat în cadrul Armatei 30 de ani din care 28 ofiţer cu probleme logistice... Nu a cunoscut Cundul până când nu a fost angajat şi de atunci s-a îndrăgostit iremediabil...

„Practic resortul nostru este împărţit în tot satul, avem săli de conferinţă, restaurant, un iaz natural, organizăm plimbări cu caleaşca austriacă, oferim experienţe culinare pe malul apei, pe dealuri, oriunde şi oricând. Suntem cel mai mare angajator din zonă, avem 36 de salariaţi. Oamenii aici o duc greu, dar au făcut din lipsurile lor o carte câştigătoare, vine lumea buluc să vadă ceea ce ei numesc capătul lumii. Nu există gaze, canalizare, pentru apă trebuie să sapi la peste 100 de metri şi nici atunci poate nu găseşti. Se trăieşte în tihnă, tot ce vine este luat simplu, fără ţipete şi tragedii, sunt purtări care la oraş ar părea desuete. Aici este o altă viaţă, şi tăcerea ţi se pare că tace”, sună mărturisirile colonelului adoptat de Cund.

Complexul „Valea Verde Retreat” are o capacitate de cazare de până la 110 persoane, în 7 case cu 45 de apartamente şi camere duble. Toate sunt clasificate cu 2 sau 3 „margarete”. De exemplu, o familie cu doi copii va plăti 500 € pentru 4 nopţi de cazare cu mic-dejun, plus bonus 20% la mese şi activităţi. Pentru o escapadă romantică un cuplu va plăti, pentru 2 nopţi cu mic-dejun, între 245 şi 300 de euro.

Mai multe