Povestea incredibilă a bărbatului care a cumpărat o insulă tropicală și a sălbăticit-o. A avut ofertă de 50 milioane de dolari să o vândă, dar a refuzat!

27 iunie 2024 18:43   Fapt divers

Povestea lui Brendon Grimshaw a șocat o lume întreagă chiar și acum. Acesta a fost un fost redactor la o publicație din Dewsbury din Yorkshire, din Anglia. A demisionat brusc și a decis să își cumpere o insulă mică, pe care apoi a transformat-o într-una sălbatică. 

Totul s-a întâmplat în anul 1962, când Brendon Grimshaw, atunci în vârstă de 37 de ani, a cumpărat o insulă mică, de aproximativ 9 hectare în Seychelles, unde s-a și mutat. 

Povestea omului care a cumpărat o insulă sălbatică

Bărbatul care reușise până în acel moment al vieții sale să strângă o sumă de bani de aproximativ 10.000 de dolari a decis să o investească într-o insulă care se numea Moyenne și era abandonată de 50 de ani. Cu toate că mulți au pus acțiunea sa pe baza nebuniei, pentru Brendon nu a contat opinia oamenilor care-l criticau. 

După mai multe drumuri Anglia-Seychelles, acesta a decis să se mute definitiv pe insula pe care o cumpărase și să devină unic locuitor. 

Brendon a avut un plan bine pus la punct atunci când a decis să achiziționeze insula. Intenția acestuia a fost aceea de a readuce la viață frumusețea insulei, așa că a decis să dea naștere unui colțișor de Rai care să nu fie contaminat de oameni și turism.

Brendon a transformat insula într-o frumusețe răpitoare 

În următorii 40 de ani locuiți pe insulă, Brendon nu a fost de unul singur, ci cu un localnic pe nume Rene Antoine Lafortune, alături de care a plantat 16.000 de copaci, au construit 5 km de trasee naturale și au atras pe insulă peste 2.000 de păsări noi. În momentul de față, aceasta găzduiește aproximativ 50 de broaște țestoase. 

A refuzat să vândă insula pentru 50 de milioane de dolari 

Brendon, care după zeci de ani se lăuda cu paradisul pe care reușise să-l construiască, a primit ofertă din partea unui prinț saudit de a o vinde pe 50 de milioane de dolari, însă a refuzat. 

Insula sa a fost subiectul unui documentar marca BBC, în anul 1986, pe care îl puteți vedea mai jos!

Mai multe