Femeia care a trăit singură pe o insulă timp de 18 ani. A fost găsită într-o colibă construită din oase de balenă
Nu i se cunoaște numele adevărat, însă se știe că a trăit singură pe o insulă timp de 18 ani. Da, este povestea reală a femeii cunoscute ca „femeia sălbatică” și „femeia pierdută”, care a fost botezată mai târziu Juana Maria de către misionarii catolici. Ea a fost găsită în 1853, într-o colibă construită din oase de balenă și îmbrăcată într-o rochie din pene de cormoran.
Juana Maria, al cărei nume adevărat a rămas necunoscut, făcea parte din populația indigenă cunoscută ca Nicoleños, un trib despre care se crede că a trăit pe Insulele Channel timp de 10.000 de ani. Când tribul ei a părăsit Insulele Channel, Juana Maria a rămas în urmă.
Juana Maria s-a născut probabil la începutul secolului al 19-lea pe insula San Nicolas, un mic petic de pământ situat pe teritoriul Insulelor Channel, în largul coastei sudice a Californiei. Când s-a născut ea, insulele erau locuite de diferite grupuri autonome de amerindieni, fiecare cu propria limbă și cultură distinctă. California nu fusese încă încorporată în SUA, până în 1848, ca parte a unui tratat de pace care a urmat Războiului Mexicano-American.
Între timp, populațiile indigene din insule au început să migreze în California începând cu secolul 19. California de Sud era o zonă pentru misionarii creștini și mulți dintre acești migranți s-au alăturat acestor organizații ca și convertiți.
A ales să rămână pe insula San Nicolas
Nicoleños au fost ultimii care și-au părăsit insula. În 1811, au fost victimele unui masacru brutal de mâna rușilor, comercianți de blănuri, care erau în căutarea vidrelor de mare. Acest atac le-a micșorat populația. În 1835, cei 200–300 Nicoleño rămași s-au alăturat unui echipaj mexican numit Peor es Nada și s-au stabilit pe uscat. Cu toate acestea, Juana Maria nu li s-a alăturat.
Nu este clar de ce nu a plecat. Potrivit unei legende, ea a fost urcată pe o barcă, dar a sărit și a înotat pe mal pentru a fi alături de copilului ei. Cu toate acestea, se știe că Juana Maria a trăit pe insula San Nicolas timp de 18 ani.
O parte din acest timp, a trăit alături de fiul ei, înainte de moartea prematură a acestuia într-un accident cu barca. Restul timpului petrecut pe insulă a fost petrecut în izolare totală. După relocarea tribului, povești despre existența Juanei pe insulă s-au răspândit și au existat încercări de a o găsi, dar toate au eșuat.
A fost găsită întâmplător
În 1853, o expediție de vânătoare condusă de căpitanul George Nidever a ajuns pe insula San Nicolas, unde echipajul său a întâlnit-o pe neașteptate pe Juana Maria. Aceasta se ascundea, observându-i tăcută. De asemenea, trăia într-o colibă contruită din oase de balenă și era îmbrăcată într-o rochie din pene de cormoran. Ea le-a oferit membrilor echipajului cepe sălbatice pe care le-a copt chiar ea, în ciuda faptului că nu se putea înțelegea cu ei, deoarece vorbea o altă limbă.
Când echipajul căpitanului Nidever s-a întors în California, Juana Maria a venit cu ei. A locuit alături de căpitan și soția sa în casa lui din Santa Barbara. Cele două femei păreau să se înțeleagă bine, în ciuda barierei lingvistice.
Se crede că era singura Nicoleños încă în viață
Totodată, se crede că, la momentul sosirii ei în Santa Barbara, Juana Maria era singura Nicoleños încă în viață. Din păcate, la doar șapte săptămânii de la sosirea ei, femeia a fost ucisă de dizenterie și s-a stins din viață pe 19 octombrie 1853. Ea a fost botezată pentru a i se permite ca numele ei să fie înregistrat în registrele bisericii și a fost înmormântată în parcela familiei Nidever la Mission Santa Barbara.
Cazul ei a ajuns cunoscută în toată lumea, iar autorul Scott O'Dell a fost inspirat de povestea Juanei Maria și a scris romanul din 1960, „Insula delfinilor albaștri”, despre o Nicoleños de 12 ani pe nume Karana, care supraviețuiește singură pe insula îndepărtată.
