Povestea incredibilă a fetei care a sfidat războiul. S-a născut pe 15 ianuarie și a murit la doar 23 de ani în fruntea unui pluton de infanterie

La 15 ianuarie s-a născut una dintre cele mai puternice și dramatice figuri ale istoriei României moderne. Ecaterina Teodoroiu, prima femeie combatant din Armata Română, a devenit un simbol al sacrificiului dus până la extrem.

Viața ei nu a fost una lungă, dar a fost marcată de decizii radicale, curaj ieșit din comun și o determinare rar întâlnită, care au transformat-o într-o eroină națională. A murit la doar 23 de ani, în plin război, conducând un pluton de infanterie, lăsând în urmă una dintre cele mai impresionante povești ale Primului Război Mondial.

De la copil de la țară la simbol al curajului

Născută în 1894, în localitatea Vădeni, astăzi parte a municipiului Târgu Jiu, Ecaterina Teodoroiu provenea dintr-o familie modestă de agricultori din Oltenia, cu opt copii. Copilăria ei a fost una simplă, marcată de muncă, disciplină și respect pentru educație.

A început școala în satul natal și a continuat studiile la Târgu Jiu, unde numele ei apare pentru prima dată sub forma care avea să rămână în istorie.

Dorind să devină învățătoare, a plecat la București pentru a-și continua studiile, un pas important pentru o tânără de la începutul secolului XX.

Acolo a intrat în contact cu mișcarea cercetășească, aflată atunci la început în România, experiență care i-a format spiritul civic, simțul datoriei și disciplina. Acești ani aveau să o pregătească, fără să știe, pentru un destin cu totul excepțional.

Războiul care i-a schimbat viața

Izbucnirea Primului Război Mondial și intrarea României în conflict au schimbat radical traiectoria vieții sale. Ecaterina s-a întors la Târgu Jiu și s-a alăturat efortului de război ca asistentă medicală pe frontul din Gorj, urmând Regimentul 18, unde lupta fratele ei, Nicolae.

Contactul direct cu răniții, moartea și distrugerile războiului au avut un impact profund asupra ei.

Momentul decisiv a venit după ce fratele ei a fost ucis pe front. Dorința de răzbunare, dar mai ales sentimentul datoriei față de țară și familie, au determinat-o să ceară transferul într-o unitate de combatanți.

Pentru acea vreme, gestul era aproape de neconceput, însă hotărârea ei a fost atât de puternică încât a fost acceptată. Astfel, Ecaterina Teodoroiu a trecut de la rolul de salvator al vieților altora la cel de soldat în prima linie.

Prizonierat, evadare și răni grave

În octombrie 1916, în timpul primei bătălii de la Jiu, Ecaterina s-a aflat în plin foc al confruntărilor. A fost capturată de forțele inamice și dusă la Cărbunești, însă experiența prizonieratului nu a înfrânt-o.

A reușit să evadeze într-un mod spectaculos, folosind un revolver ascuns pentru a-și neutraliza paznicul, fiind rănită ușor la picior în timp ce fugea.

Revenită la unitatea sa, nu a cerut retragerea, ci a continuat să lupte. Curând însă a fost rănită din nou, de această dată grav, suferind fracturi la tibie și femur.

A urmat un drum lung prin spitalele din Craiova, București și Iași, într-un context extrem de dificil, în care Armata Română se retrăgea în Moldova. Chiar și în aceste condiții, Ecaterina a refuzat ideea de a rămâne departe de front.

Pentru faptele sale de arme și pentru curajul dovedit, Ecaterina Teodoroiu a fost decorată în martie 1917 cu „Virtutea cercetășească” de aur și ulterior cu „Virtutea militară”, clasa a II-a. Momentul a fost unul simbolic, fiind vizitată personal de Regina Maria, care a avansat-o la gradul de sublocotenent.

Imaginea tinerei ofițer, rănită, dar hotărâtă să se întoarcă pe front, a fost intens mediatizată în epocă și a devenit un puternic simbol al rezistenței morale a Armatei Române. În ciuda stării de sănătate fragile, Ecaterina a cerut insistent să fie trimisă din nou în luptă, refuzând o viață sigură în spatele frontului.

Moartea din fruntea plutonului

În vara anului 1917, Ecaterina Teodoroiu a participat la Bătălia de la Mărășești, una dintre cele mai decisive confruntări ale României în Primul Război Mondial. Pe 3 septembrie 1917, în zona Secui, a fost ucisă în timp ce își conducea plutonul de infanterie în atac.

Martorii au consemnat ultimele ei cuvinte, devenite legendare: „Luptați, băieți! Apărați țara!”. Moartea sa a avut un puternic impact emoțional asupra camarazilor și a opiniei publice, transformând-o definitiv într-un simbol al sacrificiului suprem.

După război, Ecaterina Teodoroiu a fost celebrată ca eroină a României Mari. Osemintele ei au fost strămutate în 1921 într-un mausoleu din centrul orașului Târgu Jiu. Ulterior însă, imaginea sa a fost marginalizată și reinterpretată de regimul comunist, care a eliminat din povestea oficială legăturile cu familia regală și cu mișcarea cercetășească, considerată „burgheză”.

După 1989, tocmai această asociere cu propaganda comunistă a făcut ca prezența ei în comemorările publice să fie mai discretă, deși valoarea istorică și morală a sacrificiului său nu a fost niciodată contestată.

Astăzi, memoria Ecaterinei Teodoroiu este păstrată prin numeroase monumente, statui și muzee din întreaga țară, de la Târgu Jiu și Slatina, până la Mărășești. Casa familiei sale a devenit casă memorială, iar numele ei este purtat de școli, străzi și organizații de cercetași.

Din 1 decembrie 2021, chipul ei se află și pe bancnota de 20 de lei, un gest simbolic prin care statul român recunoaște oficial rolul său unic în istoria națională.