Povestea românului care pe 2 martie 1989 și-a dat foc în timp ce cobora pe pârtia de schi Bradul din Brașov în numele libertății. Care a fost ultimul său mesaj
Pe 2 martie 1989, o zi obișnuită pentru turiștii veniți să se bucure de pârtia de schi "Bradul" din Poiana Brașov, a fost tulburată de un gest extrem, un sacrificiu suprem în numele libertății.


Liviu Corneliu Babeș, un electrician de 47 de ani, și-a dat foc în semn de protest față de regimul opresiv al lui Nicolae Ceaușescu.
Născut în 1942, Liviu Corneliu Babeș lucra ca electrician la Trustul de Prefabricate din Brașov.
Dar dincolo de meseria sa, era un artist plastic amator, membru al Asociației Artiștilor Plastici din Brașov, un om care gândea liber și care visa la o Românie eliberată de dictatură.
Protestul suprem
La acea zi fatidică din martie 1989, Babeș a coborât pe pârtia "Bradul" având asupra sa o pancartă pe care era scris mesajul tulburător: „Stop murder! Auschwitz = Brașov”.






Un gest disperat, menit să atragă atenția lumii asupra regimului criminal care sugruma libertatea poporului român. Într-o ultimă declarație de sfidare față de dictatură, și-a dat foc în fața turiștilor șocați, mulți dintre ei străini.
Liviu Corneliu Babeș a fost transportat de urgență la Spitalul Județean din Brașov, dar, din păcate, nu a mai putut fi salvat. A murit după câteva ore, lăsând în urmă o familie îndurerată și o pată de neuitat în istoria luptelor pentru libertate din România.
Deși presa din țară a tăcut, informația despre acest act de protest a fost dusă mai departe de turiștii străini prezenți la fața locului. Postul de radio "Europa Liberă" a relatat despre acest eveniment tragic, atrăgând atenția opiniei publice internaționale asupra regimului comunist din România.
Suferința familiei
Soția sa, Etelka Babeș, a povestit ulterior într-un interviu pentru Memorialul Sighet cât de greu a fost să accepte ceea ce s-a întâmplat:
„Și când m-am dus acolo la spital, mi-au spus de fapt ce s-a întâmplat, că și-a dat foc. Mi-au dat un calmant, pe fetiță nu au lăsat-o să stea acolo, i-au zis să stea pe hol. (...) Când am ajuns eu, au zis că nu mai trăiește.”
Pentru familia sa, pierderea a fost devastatoare, iar durerea s-a transformat într-o luptă pentru ca sacrificiul lui să nu fie uitat.
După Revoluția din 1989, Liviu Corneliu Babeș a fost recunoscut drept erou. În 1997, prin Legea nr. 93, a fost declarat erou-martir, iar în 2007, a fost recunoscut ca erou național.
Tot în 2007, un monument în cinstea sa a fost ridicat în curtea Bisericii "Sf. Ioan Botezătorul" din Poiana Brașov, iar o stradă din Brașov poartă numele lui.