Destinația spectaculoasă din România pe care trebuie să o vizităm în acest an! Se află la doar 500 de metri de Poiana Brașov

Țara noastră este o adevărată comoară, atunci când vine vorba despre potențialul turistic. Nenumărați turiști din întreaga lume vin aici pentru a petrece câteva zile de vis, alături de cei dragi. Iar în apropiere de Poiana Brașov se află o destinația incredibilă, pe care nu mulți o cunosc!

Tot mai mulți turiști străini vin în România / foto: Shutterstock
Tot mai mulți turiști străini vin în România / foto: Shutterstock

România este plină de destinații turistice de vis, unde vin în fiecare an nenumărați vizitatori, atât din țara noastră, dar și de dincolo de hotare. Anumite locuri deja au devenit faimoase și pe plan internațional, pentru frumusețea lor. Însă, în același timp, există și destinații din România mai puțin cunoscute, în ciuda experienței incredibile pe care o pot oferi vizitatorilor.

De exemplu, la numai 500 de metri de pârtia de schi Bradul, din Poaiana Brașov, vom găsi un astfel de loc uimitor, pe care trebuie să îl explorăm. Este vorba despre Peștera de Lapte, o grotă uriașă care poate fi explorată în mai puțin de o zi!

Destinația incredibilă pe care puțini turiști o cunosc

Cei care se aventurează aici trebuie să știe că terenul din jurul grotei este destul de accidentat, iar cel mai sigur este să mergem numai de-a lungul potecii turistice. Apoi, chiar la inrarea în peșteră, vom fi întâmpinați de stalagmite impresionante, din gheață.

„Denumirea peşterii vine de la calcarul dizolvat e de consistenţa unei bucăţi, un strat de telemea dacă ar fi pus pe stânga şi care se poate tăia şi cu briceagul”, a explicat speologul Anton Zakaros, potrivit informațiilor de la observatornews.ro.

Peștera de Lapte se află în masivul Postăvarul

Pasta albă din calcar dizolvat îmbracă întreaga peșteră, de la pereți și până la tavan. De-a lungul timpului, oamenii nu au influențat aspectul acestei peșteri, așa că cei care o explorează au oportunitatea de a observa natura în cel mai pur mod cu putință.

În interiorul peșterii se află o sală lungă de 170 de metri și lată de 20. În ce privește înălțimea, putem sta liniștiți, deoarece sala din Peștera de Lapte ajunge chiar și la șapte metri înălțime. Astfel, cei care sunt tentați de o drumeție spectaculoasă trebuie să viziteze acest loc, măcar și o sungură dată!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Explozie bloc Rahova FOTO Profimedia
image png
curățenie  foto   Shutterstock jpg
image png
maini reci jpg
cerumen urechi ceara shutterstock 504644287 jpg
Pensie - teapa online - frauda bancara - pensionar - telefon - card FOTO shutterstock
imber1 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net