Ce s-a întâmplat cu unul dintre cele mai bogate orașe din Transilvania. Locuitorii obișnuiau să presare aur pisat pe mămăligă

Cândva, acest oraș era unul dintre cele mai bogate din Transilvania, însă astăzi, el a fost aproape complet uitat. Numai 4.500 de oameni mai trăiesc în Abrud, un loc cândva faimos pentru minele de aur din apropiere.

Orașul Abrud se află în județul Alba
Orașul Abrud se află în județul Alba

Cei care ajung astăzi în Abrud vor găsi un centru istoric plin de obiective turistice superbe, însă care, în mod paradoxal, este aproape abandonat complet. În trecut, acest oraș din județul Alba era unul dintre cele mai bogate din zonă, datorită minelor de aur din apropiere. Cea mai faimoasă astfel de mină este Roșia Montană, iar unii istorici spun că orașul exista încă din perioada dacică, când se numea Abruttus.

„Noi nu ezităm a crede că între motivele care au împins pe împăratul Traian să ocupe cu orice preț Dacia, principalul l-au constituit comorile în aur din Munții Metaliferi ai Abrudului (Auraria major sau Alburnus minor).

Faptul acesta se explică de altfel și prin grabă cu care, îndată după victoria obținută în contra Dacilor, Legiunea XIII Gemina a ocupat întreaga regiunea muntoasă dintre Arieș, Crișul Alb și Mureș, iar împăratul Traian n-a întârziat de a trimite aici coloniști harnici și pricepuți în meșteșugul exploatărilor miniere”, scria istoricul Ion Rusu Abrudeanu, în 1928, potrivit adevarul.ro.

Era unul dintre cele mai bogate orașe din Transilvania

Doar 4.500 de oameni mai locuiesc aici / foto: Daniel Guță/Adevărul
Doar 4.500 de oameni mai locuiesc aici / foto: Daniel Guță/Adevărul

De-a lungul Evului Mediu, Abrudul s-a remarcat în repetate rânduri datorită bogăției sale. De fapt, au existat momente în care această localitate avea o avere mai mare decât orașe emblematice ale Transilvaniei, pe care le cunoaștem cu toții astăzi.

„Din tabloul bugetelor orașelor ardelene publicat de d. Petru Suciu reiese că Abrudul a avut avere în bani gata mai mare decât Clujul, Turda, Brașovul, Mediașul, Bistrița, Sebeșul-Săsesc; dar nu avea buget mai urcat decât nici una din aceste localități”, mai explică istoricul.

În zonă existau sute de mine

Locuitorii din Abrud își extrăgeau averea din cele 382 de mine de aur, în care lucrau undeva în jur de 6.613 de oameni. Între 1872 și 1877, la oficiul de schimb al statului din Abrud s-au schimbat aproximativ 5.643 de kilograme de aur, echivalentul a nouă milioane de florini. La un moment dat, orașul era atât de bogat se presăra aur peste mămăligă!

„Cronicarii vechi scriu că pe vremea regelui Matei Corvinul, primarul Abrudului când mergea în sărbători la biserică, încălța cizme cu potcoave de aur, imitând pe regele Matei. Tot cronicarii de mai sus spun că pe vremuri trăia la Abrud un locuitor cu numele Anghel, care era atât de bogat, încât în loc de sare, presăra mămăliga cu aur pisat ca nisipul și își cumpăra arme de lux de la cel mai renumit armurier italian cu numele Lazarino Comenazzo”, mai arată Ion Rusu Abrudeanu.

Din păcate, în ziua de astăzi, orașul și-a pierdut averea și renumele pe care îl avea cândva. Undeva în jur de 4.500 de oameni mai trăiesc în Abrud, iar centrul istoric a rămas aproape pustiu, în ciuda frumuseții sale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
odette sansom jpg
mina observator jpg
banner maria constantin png
pisica bengal istock jpg
politia nu treceti jpg
roman cutremur bangkok jpg
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
Thailanda foto pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net