Povestea șocantă a singurei femei suveran a Habsburgilor, pe care românii au iubit-o. Se spune că făcea amor cu nărvașii săi armăsari

Împărăteasa Maria Tereza, fiica împăratului romano-german Carol al VI-lea, soţie a împăratului Francisc Ştefan şi mama viitorilor împăraţi Iosif al II-lea şi Leopold al II-lea, și-a început domnnia pe 20 octombrie 1740 și a fost singura femeie suveran, în cei 650 de ani de istorie a Habsburgilor.

Regina care nu a fost niciodată încoronată oficial a rămas în istorie faimoasă datorită căsătoriei din anul 1736, cu Francisc Ştefan de Lorena, care a fost ales în demnitatea de împărat romano-german în 1745, sub numele de Franz I Stephan.

S-a născut o dezamăgire

De atunci, Maria Tereza a purtat titlul de împărăteasă a Sfântului Imperiu romano-german. Ea s-a născut în palatul Hofburg, la scurt timp după decesul fratelui ei mai mare, Leopold. Tatăl ei, care domnea peste vaste zone din Europa Centrală, avea nevoie de un moştenitor pe linie masculină.

În vremea aceea, femeile nu aveau voie să domnească. Din acest motiv, naşterea Mariei Tereza a fost o mare dezamăgire pentru tatăl ei şi pentru populaţia din Viena.

Totuși, toată puterea avea să îi revină ei. Maria Tereza a iniţiat un amplu program de reformă, cunoscut sub numele de „Reforma tereziană de stat”. A promovat dezvoltarea industriei textile şi a comerţului.

Totodată, Maria Tereza a încercat să aibă grijă cât mai multă de țărani, mai ales iobagi, deschizând drumul spre desfiinţarea iobăgiei, măsură adoptată în timpul domniei fiului ei, împăratul Iosif al II-lea (1789-1790). Tot ea i-a pus pe bogații vremii să plătească taxe.

În 1774, a reformat și școala, punând bazele învăţământului secularizat, de stat, pe tot cuprinsul monarhiei habsburgice. În acest fel, a înlăturat monopolul bisericesc în domeniul educaţiei.

A fost iubită de români

Printre țăranii și iobagii care au beneficiat de aceste reforme au fost și românii. Au fost adoptate reforme şi măsuri care reglementau exploatarea resurselor naturale din principatul transilvănean, iar exploatarea resurselor subsolului a devenit monopol de stat. Au fost înfiinţate topitorii, manufacturi (în Banat, spre exemplu, din anul 1771, a început să funcţioneze fabrica metalurgică de la Reşiţa), scrie site-ul gazetademaramures.

Totuși, românii aflaţi sub stăpânire habsburgică nu erau mulţumiţi cu statutul lor, mai ales cei din Transilvania, unde erau consideraţi toleraţi, iar conducerea era exercitată în continuare de germani şi de maghiari.

Dar, până la urmă, grație reformelor din prima domnie, prin însemnatele iniţiative politice, sociale şi religioase cu privire la români, împărăteasa Maria Tereza a exercitat un puternic impact asupra sensibilităţii colective româneşti.

Prin politica sa socială care a ajutat oamenii săraci, împărăteasa şi-a câştigat calificativul de „apărătoare a săracului de iobagiu în contra asupririlor nedrepte”, ca şi simpatia şi încrederea maselor de ţărani de pe tot cuprinsul monarhiei.

În timpul domniei Mariei Tereza, cultura a cunoscut un avânt deosebit, manifestându-se atât în domeniul arhitecturii, cât şi în cel muzical. Oraşul Theresienstadt din nordul Boemiei, întemeiat de Iosif al II-lea ca oraş garnizoană, a fost denumit astfel în memoria mamei sale. De asemenea, cartierul Terezian din Sibiu poartă acest nume după numele Mariei Tereza.

O viață amoroasă agitată și un mit demontat

Pasiunea împărătesei pentru cai nu i-a purtat noroc Mariei Tereza. Servitorii de la numeroasele castele imperiale de pe cuprinsul Austro-Ungariei, au pornit un zvon referitor la faptul că suverana avea o pasiune carnală cu armăsarii săi.

Legendele spun că sfârșitul acesteia s-ar fi petrecut pe când Maria Tereza, aflată în plin elan erotic cu un armăsar, l-a biciuit, fiind apoi zdrobită sub copitele calului.

Istoricul german Gunther Frauberger, efectuând cercetări în biblioteci din Austria şi Germania, a reuşit să reconstituie viaţa particulară a împărătesei şi, a demontat mitul.

„Maria Tereza a fost mereu complexată de feminitatea ei. Stăpână peste unul dintre cele mai mari imperii europene, tratând de la egal la egal cu puternicii bărbaţi de stat ai continentului, ea se simţea întrucâtva inferioară acestora, dar făcea tot posibilul să-i urmeze: trăgea cu pistolul, se interesa de ştiinţă şi artă, se implica în treburile economice şi comerciale, şi, nu în ultimul rând, era o foarte bună călăreaţă, o veritabilă amazoană!”, scrie Frauberger.

Concluzia istoricului german este că Maria Tereza a murit nu într-un grajd, sub copitele vreunui armăsar, ci singură, în patul ei.