Povestea terifiantă a femeii care și-a injectat ulei pentru gătit, în față. A ajuns mutilată!
Like Hang Mioku, un fotomodel din Coreea a decis să apeleze la operații estetice, din dorința de a arăta mai bine. Numai că, la un moment dat, și-a făcut singură injectări cu ulei pentru gătit, dintr-un motiv de-a dreptul halucinant. Drept urmare, a ajuns mutilată!
Un fotomodel din Coreea de Sud și-a dorit întreaga viață să ajungă cunoscută, iar chipul său frumos să fie pe coperta tuturor revistelor de profil. Din păcate, planurile nu au mers așa cum se aștepta... Dispusă să facă orice sacrificiu pentru un chip perfect, Like Hang Mioku aproape că nici n-a mai pus preț pe frumusețea ei naturală, lăudată de întreaga lume, așa că, la numai 28 de ani, a considerat că este cazul să apeleze la medicina estetică.
Zis și făcut. Și-a dorit, în primă fază, o piele mai netedă și mai fermă, mai lucioasă. După ce a făcut eforturi mari pentru a strânge sumele de care avea nevoie, Like Hang a mers degrabă la o clinică estetică și a început să-și injecteze anumite substanțe, printre care și silicon.
Și-a injectat singură ulei pentru gătit în față
Pentru că procedurile estetice au început să-i depășească posibilitățile financiare, fotomodelul sud-coreean a căutat intervenții mai la îndemână. Mai mult, la un moment dat, medicii au început să o refuze să o mai opereze, din cauza faptului că apelase la prea multe intervenții.
Disperată că nu-și putea întreține chipul, a mers la un alt chirurg estetician care i-a făcut injectări cu silicon. Iar de aici, lucrurile au început să se complice cum nu se poate mai dramatic. Medicul i-a cedat acesteia procedurile și i-a explicat cum le poate face singură, în confortul propriei sale case. I-a dat acasă seringile și siliconul, dar atunci când siliconul și banii s-au terminat, Like Hang a făcut un gest care a costat-o întreaga frumusețe pe care o avea: a început să-și injecteze ulei pentru gătit în față. Cu timpul, femeia a ajuns de nerecunoscut, așa că a fost nevoită, văzându-se mutilată, să apeleze la medici nu doar pentru a o face să arate din nou bine, ci pentru a-i salva viața, care era în pericol!
Citește și - Vedetele de la Hollywood, mutilate de botox și de bisturiu!
A fost supusă unor intervenții chirurgicale extrem de complicate, totul pentru ca medicii să-i poată elimina, din față, uleiul pentru gătit pe care și-l injectase. Era, însă, prea târziu. Pe chipul său au rămas cicatrici adânci, dar și anumite zone care nu mai au nici formă, nici frumusețe. Pe fața ei se regăsesc numeroase denivelări, iar oamenii, atunci când o văd pe stradă, o evită.
Sătulă de toate cele îndurate, Like Hang a jurat să nu mai apeleze niciodată la medicina estetică și regretă nespus tot ceea ce a făcut. În fond, dependența de operații estetice a făcut-o să fie de nerecunoscut.
Prin urmare, Dr. John Canady, președintele Societății Americane de Chirurgie Plastică, îndeamnă oamenii să caute calitatea în locul prețului. „În calitate de pacient, îți datorezi ție, copiilor și familiei tale faptul că trebuie să faci asta cu adevărat cu destulă planificare și previziune. Dacă este vorba despre o intervenție chirurgicală pe tine însuți, nu este momentul în care vrei să te duci să obții cel mai mic preț și să-ți bați joc de sănătatea ta”, a afirmat specialistul.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!