Puțini români mai știu acest lucru! Castelul Corvinilor arăta total diferit înainte de incendiul din secolul XIX

19 decembrie 2024 20:30   Fapt divers

Astăzi, el este un loc emblematic pentru țara noastră, pe care fiecare dintre noi îl cunoaștem. Însă, au fost momente în istorie în care a arătat destul de diferit! Este vorba despre Castelul Corvinilor, care prezenta anumite diferențe surprinzătoare comparativ cu varianta sa modernă, înainte de marele incendiu care l-a afectat la mijlocul secolului XIX.

Castelul Corvinilor este un loc emblematic pentru istoria și cultura noastră, iar astăzi, fiecare român îl poate recunoaște, chiar și cei care nu l-au vizitat niciodată. Însă, în trecut, el arăta puțin diferit, față de astăzi! Iar într-un articol din data de 18 decembrie 1837, din publicația brașoveană „Foae de Dumineca”, ne este oferită o descriere a acestui loc superb.

Articolul în care se vorbește despre el era intitulat „Cetatea de la Vajda Hunyad sau Hunedoara”, iar, spre norocul nostru, pe lângă text, articolul prezenta și o ilustrare grafică a castelului. Îndată ce o vom privi, ne vom putea da seama că el arăta puțin diferit, în această perioadă.

Acoperișul arăta cu totul altfel

În primul rând, cu siguranță putem observa faptul că acoperișurile castelului aveau altă formă, comparativ cu cea de astăzi. Turnul Nebojsa nici nu avea acoperiș, iar, potrivit informațiilor de la historia.ro, Turnul Tezaur, care astăzi este crenelat, avea o latrină pe una din laturi.

De asemenea, chiar și podul către castel arăta diferit, iar terasa de apărare era, la acea vreme, acoperită. În plus, sub pod putea fi găsită și moara ce servea castelul. Această înfățișare originală s-a pierdut puțin mai târziu după apariția acestui articol, atunci când un incendiu puternic a afectat castelul, în 1854.

A fost renovat după incendiul din 1854

După acest incendiu, castelul a fost renovat de către autorități, iar mulți români au criticat dur, la acea vreme, schimbările estetice care au fost aduse acestei locații istorice. Chiar și Nicolae Iorga s-a numărat printre cei care au criticat alterarea castelului.

Însă, în cele din urmă, lucrările au mers înainte, iar astăzi, doar puțini români mai știu faptul că acest castel istoric nu mai arată așa cum o făcea înainte de secolul XIX.

Mai multe