Recensământ 2022. Ce nu trebuie să faci în timpul interviului și care sunt obligațiile recenzorului

6 iunie 2022 7:37   Fapt divers
Ultima actualizare:

Faza a doua din Recensământ 2022 se va desfășura cu recenzor, iar acest lucru încă le dă românilor multe bătăi de cap. Îți spunem mai departe care sunt obligațiile recenzorului, dar ce nu trebuie să faci niciodată în timpul interviului.

În ultima zi a lunii mai a început recenzarea pe teren, adică faza a doua din recensământul populației. Concret, românii care n-au apucat sau n-au dorit să se autorecenzeze online vor avea parte de un interviu față în față cu un reprezentant al autorităților. 

Probabil cel mai important lucru pe care trebuie să-l știți este faptul că nu este nevoie să prezentați niciun act și niciun document recenzorului care vă bate la ușă. Dacă vi se cere acest lucru, ar trebui să vă puneți semne serioase de întrebare, cu privire la credibilitatea persoanei din fața dumneavoastră, susține Vladimir Alexandrescu, purtător de cuvânt al INS.

„Nu trebuie niciun fel de act! Nu trebuie ca persoana recenzată să aibă domiciliul oficial, legal acolo unde este recenzat. Unde se declară, acolo este înscris, deci chestiunile sunt de așa manieră încât să fie garantată confidențialitatea informațiilor privind persoana respectivă”,  a precizat Vladimir Alexandrescu, potrivit Gândul.

Recensământ 2022. Faza pe teren se face pe liberă declarație. Nu trebuie să prezentați niciun act, nici măcar buletinul

Nu este nevoie să prezentați nici măcar actul de identitate. Dacă o persoana recenzată nu știe CNP-ul pe dinafară, se va duce după buletin, dar nu va trebui să-l prezinte recenzorului. Atenție! Înainte de a începe discuțiile, trebuie să-i cereți recenzorului legitimația și buletinul.

„Rugămintea foarte insistentă este aceea ca toți cei care primesc o persoană care se prezintă drept recenzor, înainte de a antama orice fel de dialog cu aceasta, să-i solicite prezentarea acestei legitimații și a actului de identitate.

După aceea, dialogul se recomandă să nu fie în incinta locuințelor, ci într-un spațiu adecvat. De exemplu, la blocuri, în zona de intrare, iar la locuințe, undeva în curte, într-un spațiu care să permită înregistrarea datelor pe tabletă, fără a fi nevoie să se intre în locuință”, explică Vladimir Alexandrescu, purtător de cuvânt al Institului Național de Statistică.

Recensământ 2022, faza pe teren. Recenzorul e obligat să-și arate legitimația

Reprezentantul INS a explicat că recenzorii trebuie să aibă o ținută corectă, un limbaj educat, politicos, în așa fel încât să nu fie ostili cu persoanele pe care le recenzează. În plus, ei toți au asupra lor o legitimație „pe care sunt trecute și datele sale de pe actul de identitate.”

Pe toată perioada etapei a doua, începută vineri, 3 iunie, aproximativ 20.000 de recenzori special selectați și pregătiți se vor afla pe teren. Refuzul de a oferi informații, furnizarea de date incomplete sau eronate în cadrul procesului de recenzare constituie contravenții, care pot atrage amenzi între 1.000 și 3.000 de lei.

La ultimul recensământ, în 2011, populația stabilă a României era de 20.121.641 de  persoane. În prezent, populația rezidentă era estimată la aproximativ 19,1 milioane de locuitori. După prima fază din recensământ 2022, 47% din populație a reușit să facă autorecenzarea online. Faza a doua se va încheia pe 17 iulie.  

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!   

Mai multe