Regele geto-dac care a învins un imperiu. Și-a învins cel mai mare rival și s-a însurat cu fiica lui

4 aprilie 2024 5:43   Fapt divers
Ultima actualizare:

Trecutul nostru este plin de personaje legendare, care au reușit să își pună amprenta asupra istoriei noastre. Cu toate acestea, din păcate, există și unele personalități cu povești extraordinare, dar care au fost uitate de mare parte dintre noi. În această categorie se află și un rege geto-dac care a reușit să învingă forțele Imperiului Macedonean.

Potrivit informațiilor de la adevarul.ro, acest rege geto-dac a cărui domnie a schimbat cursul istoriei se numea Dromihete. El a domnit în jurul anului 300 î. Hr., peste dacii de la nord de Dunăre. Iar motivul pentru care Dromihete a reușit să rămână în analele istoriei a fost victoria sa asupra lui Lysimach, unul dintre diadohii lui Alexandru cel Mare, care, după moartea acestuia, a devenit rege al Traciei.

Conflictul între cei doi regi ar fi izbucnit din cauză că Lysimach dorea să cucerească mai multe teritorii ale dacilor, de pe malul stâng al Dunării. În același timp, Dromihete își dorea să recupereze cetăți din Dobrogea, care intraseră sub autoritatea regelui Traciei.

Regele geto-dac care a învins un imperiu

În cele din urmă, Lysimach este cel care declanșează războiul și îl trimite pe fiul său, Agathocles, în fruntea armatei, pentru a lupta împotriva dacilor. Cu toate acestea, Dromihete reușește să învingă armata tracă, iar fiul lui Lysimach este luat prizonier, fiind eliberat la scurt timp.

Opt ani mai târziu, regele trac pornește un nou război, de această dată conducând personal o armată de 100.000 de oameni. Cu toate acestea, Dromihete reușește, din nou, să învingă armata mult mai numeroasă, a lui Lysimach.

În dorința de a încheia conflictul, Dromihete decide să organizeze o adevărată sărbătoare, la care este invitat și regele trac, alături de generalii săi. În timp ce acestora li s-a oferit o masă bogată, dacii au ales să se mulțumească cu mâncăruri simple, oferind o lecție de simplitate și onoare. Se spune că, după încheierea conflictului, Dromihete chiar s-a și căsătorit cu una dintre fiicele lui Lysimach.

Mai multe