Regina războinică care a sfidat Imperiul Roman. Era chiar mai frumoasă decât Cleopatra

29 iulie 2023 19:00   Fapt divers

Ca şi în cazul Cleopatrei, destinul Zenobiei a stârnit interesul multor istorici latini şi eleni. Puțini bărbați au reușit sa fie capabili de fapte asemănătoare cu cele săvârșite de regina războinică a deșertului. Nu a fost singura regină din familia din care provenea, astfel, ea făcea parte dintr-o familie „bogată” în conducătoare, printre care se afla și cunoscuta regină de Sheba. Pe lângă faptul că Zenobia era extrem de inteligentă, era și de o frumusețe rară, fiind considerată chiar mai frumoasă decât Cleopatra.

Zenobia a condus un imperiu format din diferite popoare, Palmyra. A înfruntat cu succes una dintre cele mai temute armate ale Antichității, a sfidat înfrângerea și dezastrul așa cum puțini războinici ar fi fost în stare și a rămas în istorie atât pentru gloria faptelor și caracterul ei unic, cât și pentru inteligența de care a dat dovadă și frumusețea ei.

În adolescență s-a căsătorit cu regele Odaenathus, devenind astfel a doua soție a acestuia. Devine mama mai multor fete, dar și a unui băiat, însă nu va fi fericită prea mult timp, deoarece regele este asasinat. Până când fiul ei va putea urca pe tron, Zenobia este numită regină, numindu-se urmașă a reginei Cleopatra. Totodată, contemporanii o numeau „regina deșertului” sau „războinică a deșertului”.

Rolul de conducătoare i s-a potrivit mănușă. Era pricepută în treburile militare, călărea bine și putea parcurge 3–4 km pe jos alături de soldați. În secolul III, granițele de sud-est ale Imperiului Roman erau forțate și cădeau una după alta sub loviturile tot mai puternice ale unui ambițios regat - Palmyra. Palmyra a fost un oraș independent și prosper, doar că era prins între doi vecini puternici – Imperiul Roman și Persia Sasanidă, și reprezenta un mare interes pentru cei dornici să îl cucerească.

Și-a protejat cu multă vitejie imperiul

În anul 260, împăratul roman Valerian nu doar că a fost înfrânt de persani, dar a fost și capturat de către aceștia în timpul bătăliei de la Edessa. Acesta a fost momentul în care Zenobia a intrat în scenă. În anul 270, regina deșertului a rupt relațiile cu Imperiul Roman, și a invadat provinciile acestuia de sud-est, pierzând astfel Egiptul.

Foarte curajoasă, încurajându-și soldații, obișnuind să se urce pe cal și să le ridice moralul, ea și-a protejat cu multă vitejie imperiul până la apariția noului împărat roman, Aurelian, cel care a înfrânt-o, organizând, între anii 272 – 274, o campanie  prin care dorea să reunească Imperiul Roman, invadând astfel Palmyra. În ciuda faptului că Aurelian era dispus să îi ofere tot ce își dorea pentru a duce o viață liniștită la Roma, Zenobia a preferat să se otrăvească. Totuși, există și o altă variantă a istoricilor.

Ea nu s-ar fi otrăvit, și ar fi primit, de fapt, o vilă la Tivoli, trăind o viață de lux, devenind o cunoscută filozoafă și căsătorindu-se mai târziu cu un guvernator roman. În orice caz, Zenobia a fost aproape de o faimă la fel de mare ca a Cleopatrei, dar fără să aibă sfârsitul tragic al acesteia.

Mai multe