Român căutat de FBI, prins după 15 ani

19 august 2022 11:16   Fapt divers
Ultima actualizare:

Un român aflat pe lista cu „Cei mai căutaţi” oameni întocmită de FBI a fost prins de autorităţile maghiare. Ştefan Alexandru Barabas (36 de ani) e căutat de americani încă din 2007 pentru că a intrat prin efracţie în casa unei femei înstărite, i-a sechestrat pe ea şi pe partenerul său şi i-a şantajat într-un mod uluitor.

Anchetatorii Departamentului de Poliţie Miskolc au primit informaţii că fugarul, cu dublă cetăţenie, română şi maghiară, originar din Iaşi, ar putea fi în Ungaria.

Citește și: Manechin transsexual, la doar 10 ani

Având în vedere violenţa de care a dat dovadă bărbatul căutat şi caracterul internaţional al cazului, agenţii au cerut ajutorul forţelor speciale ale Biroului Naţional de Investigaţii al Poliţiei de Urgenţă pentru localizarea şi reţinerea ţintei.

Mai vezi și: E şefă de promoţie, deşi scrie cu piciorul

Şi-a păcălit victimele spunând că le injectează cu un virus

Operaţiunea a avut loc marţi, când forţele de ordine l-au prins pe individ în momentul în care ieşea de pe o plajă din Budapesta. Acesta a fost plasat în arest, iar instanţa urmează să se pronunţe asupra extrădării sale.

Mai citește și: Încă un Picasso, găsit din întâmplare

Ştefan Alexandru Barabas este căutat de FBI pentru presupusa sa implicare într-un caz de intrare prin efracţie, sechestrare şi şantaj ce a vizat o familie din South Kent, Connecticut, a cărei avere se ridica la 8,5 milioane de dolari.

La 15 aprilie 2007, Barabas şi alţi doi complici români, care au fost arestaţi între timp, au intrat în casa unei femei bogate, în vârstă de 65 de ani, şi s-au ascuns într-un dulap, până ce personalul gospodăriei a plecat. Se pare că unul dintre infractori era chiar majordomul familiei, aşa că banda a avut informaţii din interior.

Interesant de urmărit: Vecini scăpați de sub control: „Ne transformă viața într-un calvar”

Târziu în noaptea aceea, cei trei indivizi, înarmaţi cu pistoale şi cuţite, i-au luat prin surprindere pe femeie şi pe partenerul său, i-au legat şi i-au injectat cu o substanţă. Barabas a susţinut că era vorba despre un virus presupus a fi mortal şi a cerut 8,5 milioane de dolari în schimbul antidotului.

A urmat o negociere între milionară şi răpitorii români. Femeia le-a oferit iniţial 50.000 de dolari şi ulterior 250.000 de dolari. Însă banca a refuzat să elibereze suma de bani, iar românii au abandonat planul şi victimele au fost forţate să bea un sirop de dormit. Barabas şi ceilalţi au furat apoi un vehicul care aparţinea familiei şi au fugit.

Citește și: Cea mai mare pisică din lume! I se spune „gigantul blând” și e cât un copil

Anchetatorii au determinat, ulterior, că substanţa era doar un colorant alimentar. Complicii capului operaţiunii au fost prinşi şi condamnaţi la zeci de ani de închisoare. Singurul care a reuşit să fugă a fost Barabas. Acum că a fost prins, el se confruntă cu o posibilă extrădare în Statele Unite.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe