Rugăciunea făcătoare de minuni pe care să o rostești la miezul nopții de Sfântul Ilie. Te scapă de toate necazurile

17 iulie 2024 18:58   Fapt divers

Sfântul Prooroc Ilie este unul dintre cei mai importanți profeți din Vechiul Testament, venerat atât în creștinism, cât și în iudaism și islam. Este cunoscut pentru curajul său de a apăra credința într-un singur Dumnezeu, în fața regilor idolatri ai Israelului și pentru numeroasele sale minuni. Pe 20 iulie, creștinii îl sărbătoresc. Iată rugăciunea făcătoare de minuni pe care să o rostești la miezul nopții și care te scapă de necazuri.

Rugăciunea făcătoare de minuni pe care să o rostești la miezul nopții de Sfântul Ilie

În tradiția populară românească, Sfântul Ilie este cunoscut ca aducător de ploi și stăpân al tunetelor și fulgerelor. Se crede că în ziua de Sfântul Ilie, cerurile se deschid și ploile binecuvântate pot cădea, fertilizând pământul. De asemenea, este obișnuit ca în această zi oamenii să evite anumite activități care ar putea atrage mânia profetului.

Rugăciunea făcătoare de minuni către Sfântul Ilie se citeşte între 00:00 şi 03:00, atunci când porţile cerurilor sunt deschise.

„Depărtează de la noi, preamărite proorocule, prin mijlocirea ta către Domnul, dreapta mânie a lui Dumnezeu; apără orașele, satele și țara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli și răni aducătoare de moarte, de neînțelegeri între frați, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri și de războiul cel dintre noi. Prin rugăciunile tale, preamărite, întărește poporul nostru binecredincios și ajută-l în toate faptele lui bune.

Mijlocește, proorocule al lui Dumnezeu, păstoriților noștri râvna fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriților, înțelepciune în purtare și învățătura, cucernicie și tărie în ispite; judecătorilor dăruiește-le nepărtinire și lepădare de pofta câștigurilor, dreptate și milă față de cei obijduiți; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă față de supuși, milă și dreaptă judecată, iar dreptcredincioșilor supunere și ascultare față de cârmuitori, cum și îndeplinirea cu sârguință a tuturor îndatoririlor lor; ca astfel, în pace și cucernicie, să petrecem veacul acesta.

Să ne învrednicim de împărtășirea bunătăților celor veșnice în Împărăția lui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste și închinăciune, împreună cu Tatăl cel fără de început și cu Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”

Mai multe