Rușii au creat „cea mai urâtă mașină electrică din lume”
Institutul Politehnic din Moscova a prezentat recent prototipul unei platforme multifuncționale de testare a vehiculelor electrice din clasa L7, potrivit RBC, cel mai mare canal financiar din Rusia. Acest prototip reprezintă o versiune preliminară a viitoarei mașini electrice numite Amber, dezvoltată de Avtotor.
Vehiculul electric a fost creat după un contract special semnat între producătorul auto și Ministerul Industriei și Comerțului din Moscova. Fotografiile publicate de Avtotor au atras un val de critici și ironii pe rețelele de socializare, internauții ridiculizând designul autoturismului și spunând că este „cea mai urâtă mașină electrică din lume”.
Imediat după, Avtotor s-a apărat spunând că imaginile prezentate reprezintă un model preliminar și că versiunea finală va avea un aspect diferit.
Uzina Avtotor va avea o capacitate de producție de 50.000 de mașini electrice pe an, conform sursei menționate mai sus. Costurile pentru dezvoltarea designului unui vehicul electric compact s-au ridicat la peste 480 de milioane de ruble, adică 4,8 milioane de euro, iar crearea unui laborator de testare a vehiculelor a necesitat alte 427 de milioane de ruble (4,2 milioane de euro).
Bateria poate fi închiriată
Vladimir Shcherbakov, acționarul principal al Avtotor, a explicat că proiectul include trei tipuri de mașini compacte: una pentru tineri, una pentru familie și una echipată pentru persoanele cu dizabilități. Designul autoturismului electric va avea un stil european, asemănător cu MINI. Institutul Politehnic din Moscova a subliniat că toate componentele principale ale vehiculului electric (motorul, invertorul, plăcile de control și bateriile) au fost dezvoltate și fabricate în Rusia.
Avtotor a mai menționat că mașina sa electrică va fi „compactă și accesibilă”, întrucât bateria poate fi închiriată în loc să fie cumpărată și nu se va necesita o tehnologie costisitoare pentru fabricarea caroseriei. Producătorul auto intenționează să înceapă producția în masă a autoturismului electric începând cu anul 2025.