Scriitori celebri și academicieni au ales cele mai bune romane din toate timpurile. Cine ocupă primul loc
Romanul „Middlemarch”, scris de George Eliot, a fost desemnat cel mai bun roman din istorie în urma unui amplu sondaj organizat de publicația britanică The Guardian. La proiect au participat peste 170 de scriitori, critici literari și academicieni, care au fost invitați să își alcătuiască propriul top al celor mai importante romane din toate timpurile.
În urma voturilor, „Middlemarch” a ocupat primul loc și a fost descris drept „o capodoperă a literaturii universale”. Lista finală include zece opere considerate esențiale în istoria literaturii mondiale.
Romanul urmărește povestea Dorotheei Brooke, o tânără care trăiește alături de sora ei sub tutela unchiului lor și care încearcă să își găsească propriul drum într-o societate dominată de convenții stricte. Acțiunea este plasată în orașul fictiv Middlemarch și surprinde teme precum iubirea, dezamăgirea, conformismul și conflictul dintre idealuri și realitate.
Scriitori celebri au participat la sondaj
Printre participanții la sondaj s-au numărat nume importante din literatura contemporană, precum Stephen King, Ian Rankin, Bernardine Evaristo și Richard Osman.
Rezultatele au adus și câteva surprize. Scriitorul rus Lev Tolstoi este singurul autor prezent cu două romane în top 10: „Anna Karenina” și „Război și pace”, clasate pe locurile șase și șapte.
Totodată, romane clasice extrem de populare precum „Jane Eyre” de Charlotte Brontë și „Mândrie și prejudecată” de Jane Austen au ocupat pozițiile opt și nouă, mai jos decât se așteptau mulți dintre participanți.
Topul celor mai bune romane din toate timpurile
Clasamentul final realizat de The Guardian include următoarele titluri:
- „Middlemarch” – George Eliot
- „Beloved” („Preaiubita”) – Toni Morrison
- „Ulysses” – James Joyce
- „To the Lighthouse” („Spre far”) – Virginia Woolf
- „In Search of Lost Time” („În căutarea timpului pierdut”) – Marcel Proust
- „Anna Karenina” – Lev Tolstoi
- „War and Peace” („Război și pace”) – Lev Tolstoi
- „Jane Eyre” – Charlotte Brontë
- „Pride and Prejudice” („Mândrie și prejudecată”) – Jane Austen
- „Madame Bovary” – Gustave Flaubert
Publicația britanică a lansat și o versiune interactivă a clasamentului complet cu cele 100 de romane selectate. Cititorii pot verifica ce cărți au parcurs deja și pot compara propriile preferințe cu ale autorilor implicați în proiect.
În plus, la Conway Hall din Londra este programată o dezbatere dedicată temei „celui mai bun roman din toate timpurile”, moderată de editorii secțiunii de carte ai publicației The Guardian. Printre invitați se numără scriitorii Elif Shafak, Guy Gunaratne, Kate Mosse și Blake Morrison.