„Scrisoarea diavolului”, scrisă de o călugăriță posedată acum 3 secole și jumătate, descifrată cu ajutorul unui software
La vârsta de 15 ani, pe data de 7 octombrie 1660, Isabella Tomasi a intrat în mănăstirea benedictă din Palma di Montechiaro, Sicilia, și a depus jurămintele luând numele de Maria Crocifissa della Concezione. În anul 1672, se spune că a avut o viziune a Fecioarei Maria, însă, ea pretindea că a fost înfrântă de diavol, care se străduia să o îndepărteze de Dumnezeu. La data de 11 august 1676, a fost descoperită de alte călugărițe acoperită de cerneală și în posesia unei scrisori misterioase, pe care ea susținea că a fost obligată să o scrie de către demoni. Ce mesaj conține acea „scrisoare a diavolului”?
Isabella Tomasi s-a născut la Agrigento, la data de 29 mai 1645, fiind a doua fiică a Ducelui de Palma Giulio Tomasi, Prinț de Lampedusa și a Rosaliei Traina, Baroneasă de Falconeri și Torretta. Pe 7 octombrie 1660, la vârsta de 15 ani, tănăra italiancă a intrat în mănăstirea benedictină din Palma di Montechiaro, în Sicilia, înființată cu un an mai devreme de către tatăl său, devenind călugăriță. De asemenea, în același an, două dintre cele trei surori ale ei, Francesca și Antonia, au intrat în mănăstire, urmate în anul următor de mama lor, iar, un deceniu mai târziu, de cea mai tânără dintre surorile ei, Alipia.
A avut o viziune a Fecioarei Maria
În anul 1672, Isabella a avut o viziune a Fecioarei Maria, care i-a dat un mesaj cu adevărat ciudat: „Crucea va fi o cauză nemuritoare (…) Crucea e deja stabilită, va fi montată încet pe partea de sus (…) pentru a fi răstignită perfect”. Însă, în ciuda viziunii sale, Isabella pretindea că a fost înfrântă de diavol, care se străduia să o îndepărteze de Dumnezeu, făcând-o să ţipe şi să se zvărcolească în fața altarului mănăstirii. Astfel, pe data de 11 august 1676, ea a fost găsită pe podeaua celulei sale, cu fața acoperită de cerneală, ținând un bilet scris într-un amestec de neînțeles de simboluri și litere, conform înregistrărilor istorice.
Potrivit ei, acesta ar fi fost unul dintre cele trei mesaje transmise de către diavol, două dintre aceste mesaje nu au fost niciodată împărtășite, dar cel de-al treilea mesaj a luat forma scrisorii care s-a păstrat. Mesajul, de doar 14 rânduri de litere amestecate, arhaice, a sfidat timp de secole orice încercare de a-i înțelege sensul.
Mesajul scrisorii
O echipă de la Ludum Science Center din Catania susţine că a reuşit să afle secretul, folosind o bucată de software de spargere a codurilor obţinut din „Internetul întunecat”, traducând, până acum, 15 linii ale scrisorii. „Dumnezeu crede că poate elibera muritorii. Acest sistem nu funcționează pentru nimeni … Poate acum, Styx este sigur”, ar fi o parte din scrisoare. În mitologia greacă și romană, Styx este râul care separă lumea de jos de lumea celor vii.
Daniele Abate, directorul Ludum Science Center, susține că scrisoarea sugerează că sora Maria suferea de schizofrenie sau tulburare bipolară. „Imaginea diavolului este adesea prezentă în aceste tulburări. Am aflat din înregistrările istorice că în fiecare noapte țipa și lupta împotriva diavolului”, a declarat acesta, potrivit livescience.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!