Singurul animal din lume care face sex la fel ca omul. Nu se folosește de asta doar pentru împerechere!

4 aprilie 2023 15:22   Fapt divers

Curiozitățile din lumea animalelor nu încetează nicioată să ne uimească, iar fie că vorbim despre complexitatea comportamentului unor animale, sau chiar elemente biologice bizare, putem fi mereu surprinși de ce descoperim. De exemplu, cimpanzeii bonobo, animale mult mai asemănătoare omului decât am bănui.

La data descoperirii acestei specii de primată, bonobo erau cunoscuți drept „cimpanzei pitici”, aspectul vizual al acestui animal fiind extrem de asemănător cu cimpanzeul. Însă, față de primata pe care deja o putem recunoaște cu toții, bonobo au o înfățișare mai zveltă, fiind și mai mici ca mărime. Ambele specii de primate împărtășesc peste 90% din ADN cu omul, fiind rudele noastre cele mai apropiate din natură.

În ce privește arealul acestei specii omnivore, este greu de crezut că veți întâlni vreodată vreun bonobo prin România, în afară de cei care pot fi găsiți la o grădină zoologică. Specia trăiește în Africa centrală, mai precis, de-a lungul bazinului râului Congo, din Republica Democratică Congo. Însă, asemănările dintre om și bonobo nu se limitează doar la ADN, cele două specii având un comportament mai asemănător decât am crede.

Cimpanzeii bonobo nu folosesc sexul doar pentru împerechere

Primatele au o serie de particularități sociale, atât față de alți cimpanzei, cât și față de om. De exemplu, sunt nomazi și au o structură socială matriarhală, femelele dominând grupurile sociale bonobo. Însă, în ciuda particularităților care îi separă de alte primate, aceste animale au și multe asemănări cu omul!

Una dintre aceste asemănări este comportamentul sexual, mult mai dezvoltat decât la alte primate. Pentru bonobo, sexualitatea are un aspect social extrem de complex, în comparație cu „verii” lor, cimpanzeii, pentru care singura utilitate este reproducerea. Ba mai mult, aceștia sunt singura specie de animal care a fost observată sărutându-se folosind limba, în afară de om!

Sexul este bine integrat în structura lor socială, folosindu-l pentru a rezolva conflicte, pentru a forma noi relații sociale cu ceilalți membrii, dar și ca un fel de detensionare preventivă a tensiunii din cadrul grupului, atunci când găsesc noi surse de hrană, cimpanzeii bonobo având un fel de ritual sexual în cadrul comunității. Experții speculează că rolul acestui ritual este de a asigura calmul în timp ce grupul se hrănește.

Mai multe