Singurul cartier din Capitală aflat pe o mică peninsulă. Trebuie să treci un pod ca să ajungi la el, iar străzile poartă nume de pești
Este singurul cartier din București construit pe o peninsulă. Este separat de municipiu, este despărțit de un pod și de un sat de pescari. Străzile au nume de pești. Este vorba despre cartierul Ostrov. Se află în spatele de la Piața Delfin, aflat pe cursul lacului Fundeni. Populația cartierului bucureștean nu este foarte mare, dar a mai crescut după anul 1990 cu câteva familii.
Cum ajungi în cartierul Ostrov
Cartierul a fost ridicat pe peninsulă și este despărțit de restul municipilui. Rezidenții sunt cu precădere pescari. Ostrov are doar 11 străzi, toate sunt denumite după diferitele specii de pești: Crapului, Ştiucii, Obleţilor, Ciortanului, Scoicilor, Mrenei, Plăticii, Roşioarei, Bibanului, Linului şi Albişoarei.
În cartierul Ostrov, aflat pe cursul lacului Fundeni, se poate ajunge doar după ce traversezi un pod lung de 15 metri. Ar mai fi o cale de acces, dinspre Fundeni, dar drumul este impracticabil, spre nemulțumirea rezidenților.
Cartierul Ostrov, inițial un sat pescăresc
Un locuitor care-și duce veacul în cartierul Ostrov de peste 30 de ani a explicat cum arată viața în zona respectivă.
„Nu este mult de mers până la farmacie, nici până la poliţie, doar trecem podul şi dăm în Şoseaua Pantelimon. Acolo ne ducem şi copiii la şcoală pentru că la noi în cartier nu avem niciuna. Avem destulă linişte. Nu e niciun semafor în tot cartierul, nu există nici autobuze, aşa că nu bucurăm de mai multă linişte decât restul bucureştenilor”, a spus Marian Costache, potrivit evz.ro.
Nu există școală în cartierul Ostrov
Cartierul Ostrov din București a fost inițial un sat pescăresc. Casele rezidenților erau ridicate din chirpici și peticite cu lut. Oamenii se încălzeau cu sobe cu lemn. Populația cartierului este destul de redusă. În ciuda condițiilor de trai destul de limitate, numărul rezindenților din Ostrov a crescut după anul 1990, dar nu cu mult. Doar câteva familii s-au mutat după Revoluție. Singura școală construită în timpul comunismului nu mai este activă. Elevii sunt nevoiți să facă naveta la școlile din zona Morarilor.