Cartierul din Capitală în care trăiau „calicii”. Misterele și istoria unei zone faimoase România
Calea de trecere peste cele două brațe ale Dâmboviței, între care s-a format Ostrovul Dâmboviței, s-a numit inițial Podul Calicilor, din care se va dezvolta, în timp, ceea ce se va numi Calea Rahovei. Aceasta are o istorie aparte, fiind una dintre cele mai frumoase şi cutremurătoare lecţii din memoria Capitalei, scrie adevărul.ro.
Podul Calicilor venea de la o cucoană bogată
Pe la 1800, Podul Calicilor este cunoscut ca Podul Caliței. Papassoglu spune că noul nume venea de la o cucoană foarte bogată, Calița, care a făcut un podeț peste Dâmbovița, ca să ușureze trecerea oamenilor între cele două maluri. Într-o altă variantă, Calița se trăgea din „kalika”, porecla nevestei lui Alexandru Ipsilanti Vodă, Doamna Ecaterina. Ea îi ajuta pe calici de câte ori avea prilejul, motiv pentru care aceștia o numeau "doamna cea bună – Calița".
Pe Planul cadastral al Bucureștiului, realizat de maiorul rus de origine germană Borroczyn, în 1847, se observă că terenul ce cuprindea Dealul Filaret, actualul cartier Rahova și Podul Calicilor se înfățișa că o zonă cu dealuri, vii și mlaștini, al cărui proprietar era vicontele Louis Antoine de Grammont, descendent al unei vechi familii nobiliare franceze din Haute Saone, ajuns ofițer în armata rusă.
Istoria lui
Vicontele de Grammont a ajuns la București ca aghiotant al generalului Kiseleff, proconsul rus care a guvernat principatele române între 1829 și 1834. Alexandru Dimitrie Ghica, primul domnitor regulamentar al Țării Românești, între aprilie 1834 și 7 octombrie 1842, îi oferă lui Gramont funcția de aghiotant domnesc, încadrându-l în armata română cu grad de colonel. A rămas aghiotant domnesc și sub Gheorghe Bibescu și a Barbu Știrbei, care-l naturalizează că mare logofăt.
Imensa suprafață de teren, cumpărată cu zestrea soției, îl transformă pe vicontele de Gramont, așa cum spuneam, în proprietarul unei întinse și pitorești moșii, care cuprindea vii și crânguri, câmpuri, eleștee și cursuri de apă, ca Dâmbovicioara. După moartea sa, din 1851, moșia, ce se întindea de la Parcul Carol până dincolo de Bulevardul Sebastian din zilele noastre, a fost parcelată și vândută de către urmași, bucată cu bucată.
Cine erau calicii
Puțin din multul pământ al Mitropoliei le-a fost dat atunci foștilor robi ca embatic (formă de arendare a unei proprietăți pe termen lung, gr. n.n). Mahalaua Calicilor cu al ei Pod al Calicilor (Calea Rahovei de azi), se afla în grija Mitropoliei și a Domniei, și a fost desființată de Constantin Brâncoveanu la finalul secolului al XVII-lea. Cărțile de povești adevărate despre București spun că cerșetorii erau conduși de un staroste, ca orice altă breaslă onorabilă.
„Calicii aveau un staroste care locuia pe strada Emancipată (azi strada Căpitan Mircea Vasilescu, n.n). Acum ceva vreme, a murit un moș descendent al acestui staroste, care, deși negustor, întindea mâna. Se ocupa cu negustoria de varză acră. Oltenii zarzavagii lăsau cobilița amanet la acest negustor pentru mâncare sau când se împrumutau. Într-o zi, harpagonul a căzut pe gârliciul pivniței și a murit. La moartea lui s-au găsit multe milioane ascunse”, potrivit lui Henri Zweifel.
Calea Rahovei, cea mai activă arteră comercială din secolul XX
Calea Rahovei (cu al său cartier dezvoltat de-a lungul ei) s-a format, așadar, în zona în care s-au stabilit sărmanii orașului și s-a numit (în secolele XVII-XVIII) Podul Calicilor. Numele de Rahova l-a primit în anul 1878, după Războiul de Independență, în memoria bătăliei de la Rahova dintre trupele otomane și armatele româno-ruse conduse de Principele Carol I al României. În timp, Calea Rahovei a evoluat, devenind în secolul XX una dintre cele mai active artere comerciale din București, cel puțin pe porțiunea dintre Cheiul Dâmboviței și Fabrica de Bere Bragadiru.
Pe vremea când cartierul Rahova se numea Podul Calicilor, zona găzduia oameni cu handicap, nicidecum persoane zgârcite, dacă ne-am raporta la înţelesul pe care cuvântul „calic“ îl are în zilele noastre. De fapt, era vorba despre o îngrădire a persoanelor cu handicap, orbi, ciungi, betegi, toţi fiind marginalizaţi şi obligaţi să trăiască printre oameni asemenea lor, nu printre „oameni întregi şi sănătoşi“.
Citește întreg articolul pe adevărul.ro.
