Știai că cea mai tare jucătoare de Counter-Strike din lume e o româncă? Vino să o vezi la Bucharest Gaming Week

12 octombrie 2023 12:05   Fapt divers
Ultima actualizare:

Bucharest Gaming Week, cel mai anticipat eveniment de gaming din România, aduce bucurie în sufletul iubitorilor de jocuri! Acesta se va desfășura în zilele 14 și 15 octombrie, la Palatul Parlamentului.

În cadrul evenimentului vor fi prezenți peste zece mii de fani ai jocurilor video, iar surpriza cea mai mare constă în faptul că aici îi vor putea întâlni pe cei mai cunoscuți gameri români și vor putea concura alături de aceștia pentru sute de premii.

Bucharest Gaming Week a debutat weekendul trecut cu o ediție online care a adunat peste 400.000 de vizitatori. De asemenea, pe scena principală a evenimentului de gaming va urca și românca Ana Dumbravă, cea mai titrată jucătoare de Counter-Strike din lume. 

„Cu siguranță este cea mai bună dintre cele șapte ediții de până acum ale Bucharest Gaming Week. Aproape toți youtuberii cunoscuți din România, de la de la iRaphahell la IHATEPINK la Theo Zeciu și iSilent și mulți alți zeci de creatori de conținut vor fi prezenți la acest eveniment să își întâlnească fanii. Mai mult, GRAURE, artistul iubit de toți tinerii pentru modul în care personalizează încălțăminte sport va arăta cum reușeste să îți transforme gadgeturile de joc în unicate. Unul dintre cele mai iubite jocuri din lume, League of Legends, organizează pe scena Bucharest Gaming Week un all star game. Iar Armata României este mai prezentă ca oricând la această ediție. Oare vom vedea live cunoscutele arme din Counter Strike? Rămâne să aflam”, spune Tudor Dăescu, co-organizator Bucharest Gaming Week.

O desfășurare de forțe impresionantă a Armatei României

La evenimentul Bucharest Gaming Week va fi prezentă și Armata Română, care se vor ocupa de prezentarea diferitelor oferte educaționale. Tot aici, robotul mobil, prezentat în premieră.

Cei mai curioși și curajoși vizitatori vor putea încerca trei simulatoare de zbor, dar și simulatorul virtual pentru exersarea ședințelor de tragere, o replică a elicopterului IAR 316 B, un model de antrenament produs de Industria Aeronautică Română. Cei prezenți pot folosi simulatorul ELITE PI-135 pentru decolare, proceduri de zbor instrumental cu folosirea mijloacelor de radionavigație și aterizare. Simulatorul DCS (Digital Combat Simulator) de zbor pentru avioanele IAK-52 și F-16 va reda cu foarte mare acuratețe atât modelul dinamic de zbor cât și funcționarea sistemelor interne ale aeronavelor.

Scena principală de la Bucharest Gaming Week va găzdui o mulțime de turnee și competiții, prezentate de cei mai populari streameri. În cadrul Minecraft Chellenges, iHatepink, Gannicus, Luca Luk, iSilent, Bobospider și karinul vor forma echipe cu fanii prezenți la scenă și se vor duela pentru premii valoroase. Se întoarce și turneul Stumble Guys găzduit de Mădălin care le va oferi șansa vizitatorilor să-și dovedească priceperea la una dintre cele mai populare jocuri ale momentului.

Tot pe scena principală a evenimentului vor avea loc meciurile demonstrative din EA Sports FC 24, cel mai popular joc de fotbal. Din componența celor două echipe care se vor duela fac parte pe lângă popularii influenceri Ovvy, Tudor Buțan, Andu, Theo și artiștii Ionuț Rusu, Bvcovia, Marko Glass și George Tănase.

Evenimentul are loc, atât sâmbătă cât și duminică, de la ora 10:00. Intrarea în Palatul Parlamentului se face din Piața Constituției.

Minorii sub 14 ani vor putea intra doar însoțiți de un părinte sau tutore, iar persoanele cu dizabilități beneficiază de acces liber pe baza certificatului medical.

Biletele pentru Bucharest Gaming Week pot fi achiziționate pe pagina iabilet.ro și direct de la fața locului. Prețul biletelor achiziționate până sâmbătă este de: 85 de lei pentru sâmbătă, 75 de lei pentru duminică, 130 de lei pentru ambele zile. La fața locului, biletul de o zi costă 100 de lei, iar abonamentul de două zile poate fi achiziționat pentru 150 de lei.   

Mai multe