Trucul ingenios care ajută părul uscat sau deteriorat să arate mai bine ca niciodată. Un ingredient din bucătărie va face diferența
Pentru cei mai mulți dintre noi, laptele este un ingredient pe care îl folosim la gătit sau pe care îl bem, pur și simplu. Însă, atunci când este aplicat pe păr, el poate avea unele efecte benefice surprinzătoare, care vor ajuta buclele să arate mai bine ca oricând.
În comerț există nenumărate produse care ne promit că ne vor ajuta părul să aibă un aspect de vis, însă nu mulți dintre noi ne-am aștepta ca și simplul lapte să fie la fel de util. Părul creț, uscat sau deteriorat are nevoie de hidratare și îngrijire constantă, iar laptele este un produs natural și ieftin la care se poate apela pentru a menține aspectul acestuia.
Practic, laptele conține proteine și grăsimi sănătoase care pătrund adânc până în firul de păr și restabilesc umezeala pierdută. Atunci când este aplicat pe părul uscat, laptele ajută la netezirea cuticulei și previne apariția aspectului încrețit și fragil al firelor.
Laptele poate fi foarte util pentru păr
Cu ajutorul laptelui, părul va deveni mai ușor de descurcat, mai moale și mai suplu. În plus, laptele conține și vitaminele A, D și B12. Aceste vitamine vor hrăni rădăcina părului și vor stimula regenerarea celulelor, prevenind, practic, uscarea excesivă și căderea firelor de păr.
Iar pentru rezultate cât mai bune, laptele poate fi încălzit ușor înainte de a fi aplicat pe păr. Astfel, el va fi absorbit mai eficient și la fel de important este să masăm ușor scalpul cu lapte pentru a stimula circulația sângelui.
Cum se aplică corect laptele
Laptele nu este util doar pentru părul deteriorat, ci și pentru cel creț. Acest ingredient va hidrata buclele și le va face mai elastice. Când este folosit regulat, laptele oferă părului o strălucire naturală și va ajuta buclele să își mențină forma.
În plus, laptele ajută și la prevenirea ruperii și a vârfurilor despicate. Pentru a pune în aplicare acest truc, trebuie folosit lapte integral sau semi-degresat, care va trebui lăsat pe păr vreme de 20-30 de minute, după care se clătește cu apă caldă. Iar pentru un efect mai puternic, laptele poate fi combinat cu miere sau cu ulei de cocos.