Un aliment consumat de mulți români, găsit într-un mormânt egiptean după 3000 de ani. Greu de crezut, însă este bun de consum
Faraonii Egiptului Antic erau înmormântați alături de numeroase obiecte despre care se spunea că le vor fi de ajutor în lumea de dincolo. Multe morminte din acea perioadă conțin haine, mâncare, bijuterii, până și diverse jocuri. Însă, spre surprinderea arheologilor, într-un mormânt antic a fost găsită și miere de 3.000 de ani, care încă putea fi consumată!


Mierea este un aliment simplu, pe care oamenii l-au consumat încă din cele mai vechi timpuri. Datorită cantității reduse de apă și a nivelului ridicat de zahăr din miere, bacteriilor le este foarte greu să se dezvolte în acest aliment. În plus, în miere găsim și urme infime de peroxid de hidrogen, care inhibă apariția microbilor.
Iar Egiptul Antic este una dintre primele civilizații care au produs miere! Substanța nu era apreciată doar de cei vii, ci era și oferită drept ofrandă zeităților din acea perioadă. În plus, mierea era pusă în morminte, pentru ca cei decedați să se poată bucura de ea și în lumea de dincolo.
Miere de 3.000 de ani a fost găsită în Egipt
Iar în ceea privește mierea descoperită în Egipt, ea a fost găsită în mormântul unui faraon de care cu siguranță am auzit deja cu toții! Mai precis, ea a fost recuperată din mormântul faimosului Tutankhamon, care a domnit vreme de aproximativ nouă ani, în perioada dintre 1336 și 1327 î. Hr.
Mormântul a fost găsit în noiembrie 1922, în urma săpăturilor faimosului arheolog Howard Carter. Printre numeroasele obiecte din mormânt se afla și o oală sigilată în care a fost găsită mierea. Deși pare surprinzător, datorită proprietăților mierii, printre care umiditatea foarte redusă, acest aliment a putut rezista vreme de mii de ani!






Se credea că mierea are origine divină
Mierea era un aliment foarte important în Egiptul Antic, care avea în spate o încărcătură spirituală enormă. În acea perioadă se credea că mierea avea o origine divină și că ar fi fost, de fapt, lacrimile zeului Ra.
În plus, ea era folosită și ca medicament! Medicii din Egiptul Antic utilizau miere pentru a trata tăieturi, arsuri și chiar și împotriva infecțiilor. Mierea era un ingredient important în diversele medicamente din acea perioadă.