Un cuplu și-a construit o casă plutitoare pe lac, pentru a scăpa de vecini! Cât a costat investiția

15 ianuarie 2024 14:02   Fapt divers
Ultima actualizare:

Un cuplu din Carolina de Nord, SUA, și-a dorit să trăiască diferit așa că și-a construit o casă plutitoare pe un lac. Sarah Spiro (27 de ani) și Brandon Jones (40 de ani) au făcut o investiție destul de mare în această locuință, însă amândoi spun că a meritat cu vârf și îndesat.

Sarah și Brandon au reușit să își transforme visul în realitate, după ce și-au construit o casă plutitoare pe lacul Fontana. Ambii sunt pasionați de sporturi nautice, așa că acum le este mai ușor să își practice pasiunile. Doar ies pe ușă și apa îi așteaptă! „Acesta ar fi visul meu suprem, să am toate hobby-urile chiar la ușă”, a declarat Sarah Spiro, în urmă cu ceva timp, pe vremea când casa ei de vis nu devenise încă realitate.

Plătesc anual taxe de 5.000 $

Acum, cei doi sunt fericiți și locuiesc în vila lor plutitoare, care a costat nu mai puțin de 90.000 de dolari. Nu stau singuri, ci alături de câinele lor, Iko. Proiectul a durat doar două luni, iar casa lor are 360 de metri pătrați, cu un spațiu de andocare de 400 de metri pătrați în exterior. Nu este ușor să construiești o casă pe apă, fiind vorba de alte reguli față de locuințele ridicate pe uscat. Sarah și Brandon au avut nevoie de un permis de locuință. De asemenea, ei plătesc anual o taxă de 5.000 de dolari – taxă de andocare.

Lacul Fontana, care se află între Parcul Național Great Smoky Mountains și Pădurea națională Nantahala, este gestionat de Tennesse Valley Authority. În portul unde locuiesc aceștia, există doar în jur de 20 de case, potrivit Business Insider. Casa cuplului se află la 40 de minute de cel mai apropiat oraș, Robinsville.

Sunt aproximativ cinci porturi în total pe lac, iar acesta, de departe, este cel mai puțin populat. Există câteva dintre ele care au 150 sau mai multe – sunt cam ca niște orașe mici. Singura noastră factură este de 5.000 de dolari pe an pentru taxa noastră de acostare (...) Îmi place că, indiferent ce faci, poți să te uiți pe fereastră și să ai această priveliște– chiar și în timp ce speli vasele.”, a explicat femeia.

Mai multe