Un turist român a plătit 2.000 de euro pentru o vacanță la „all inclusive” în Turcia. Când a ajuns acolo, a avut parte de o mare surpriză
Românii aleg să își petreacă vacanțele peste graniță, fie în Grecia, Turcia sau Bulgaria, asta pentru că ofertele sunt mult mai accesibile decât la noi. Un turist și-a rezervat o vacanță de top în Turcia, pentru care a cheltuit 2.000 de euro, însă când a ajuns acolo a avut parte de o mare surpriză.
Turcia este una dintre destinațiile de vacanță pe care românii le adoră. Sejururile costă tot mai mult în acest sezon, însă dacă sunt plănuite cu ceva timp înainte, turiștii pot cheltui mai puțini bani. Un turist român care a ales să își petreacă concediul în Turcia, a plătit 2.000 de euro la un hotel de lux.
Când a ajuns acolo, acesta a avut parte de o surpriză neașteptată, întrucât totul a fost peste așteptările sale. Totuși, acesta a avut câteva nemulțumiri, însă nu le-a luat prea mult în calcul. Pe rețelele de socializare, le-a povestit altor români ce a mâncat și ce a băut în timpul vacanței „all inclusive”.
„De luni am început sejurul, tot cameră cu terasă și acces direct la piscină. (…) Prețul pentru o săptămână a fost foarte mic în comparație cu serviciile, mâncarea și băutura. 2000 de euro pentru 2 adulți și un copil, camera cu acces direct la piscină, transport propriu cu mașina, cumpărat în 29 septembrie 2023 (…)
Hotel foarte ieftin, curat și frumos, cu mult peste altele cu renume cel puțin din punct de vedere al mâncării și băuturii. Personal amabil (ne-au rezolvat rapid câteva problemuțe), curățenie zilnică în camere, alimentare zilnică a frigiderului din camera cu ce se vede în poza din postare.
Mâncare și băutura buna și la barurile de lângă plajă, paste, pizza, frigărui, hamburgeri, etc. Se poate vedea și în poze. Acum pe gazon lângă plajă se face ceva „petrecere câmpenească” cu kebab, kofteci, cartofi umpluți, fructe, porumb fiert, etc.
Tăria e de la firme de top, vinul bun, iar la capitolul bere au doar Calsberg și Tuborg la sticlă plus dozator unde la barul principal au și ceva bere neagră. Sucuri cu acid din gama Coca Cola la sticlă și cutie, ceva sucuri fără acid, dar firme turcești si fresh de portocale proaspăt.
La masa de seara am avut fructe de mare în fiecare seara (se văd în poze), dar și miel, rață, prepeliță…astea în fiecare seara altceva. Vedem în seara asta ce mai primim. Dimineața și la prânz nu am fost la masa la restaurantul principal.
Camerele nu sunt foarte mari in comparație cu altele pe unde am mai fost, dar sunt ok. Înțeleg că în corpul principal sunt si mai mari. Nu m-a interesat aspectul asta pentru ca eu am vrut doar cu ieșire direct la piscina. Plaja are pietriș fin, nu nisip fin, dar e ok. Intrarea e lina fără bolovani. Sunt câțiva bolovani mari dar la vreo 30 de metri de mal”, a scris turistul în mediul online.
Ce l-a deranjat pe turist la hotelul din Turcia pentru care a plătit 2.000 de euro
Totuși, nu există ca totul să fie perfect, drept pentru care turistul a avut și câteva nemulțumiri legate de hotel. Chiar dacă plaja era aproape, individual susține că l-au deranjat umbrelele puse la dispoziție de hotel, căci ar fi fost „degeaba”. Nici faptul că pe masă nu erau chifle de ajuns și era nevoit să își felieze singur pâinea, nu i-a convenit, însă aceste aspecte nu au cântărit prea mult pentru el.
„Ce nu mi-a plăcut: Umbrelele de pe plaja…sunt niște ciuperci de paie uscate. Suprafața mica, înalte și arată și urat…practic sunt degeaba, nu oferă nicio protecție împotriva soarelui. La restaurant pâinea este întreagă și trebuie sa ți-o feliezi singur. Ai un prosop care trebuie pus pe pâine ca să nu pui direct mana.
Degeaba, 90% pun direct mâna pe pâine, își taie si pleacă. (asta ca tot citeam într-o postare că un manager de la alt resort a spus ca unii turiști au avut problem medicale pentru ca alți turiști au pus mana pe mâncare nespălați). Mai e varianta chiflelor dar sunt foarte puține, deci ai șanse sa nu găsești chifle.
Sunt si ceva tobogane si activități pentru copiii mai mici, dar nu ne-au interesat, deci nici n-am fost pe acolo. Recomand cu încredere mai ales la prețul asta mic. O cameră normală e si mai ieftină cu vreo 200-300 de euro. Bine, depinde si când luați si de unde luați. Să nu vă așteptați sa găsiți azi pentru mâine la banii ăștia că nu cred ca o sa găsiți. Concedii frumoase tuturor”, a mai scris românul pe grupul de Facebook Forum Turcia.