Visul pe care Ceauşescu nu şi l-a văzut împlinit. A fost unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale sale

29 septembrie 2024 13:11   Fapt divers

A fost un proiect care s-a întins de-a lungul a mai mulți ani, fiind, poate, unul dintre cele mai ambițioase ale regimului comunist. Însă, în ciuda resurselor pe care autoritățile de la acea vreme le-au investit în acest loc, el și-a atins niciodată ținta inițială, iar visul lui Ceaușescu a rămas neînplinit.

Este un loc care are o importanță crucială pentru țara noastră, în ciuda faptului că nu operează nici pe departe la capacitatea pe care Nicolae Ceaușescu o dorea. Mai precis, este vorba despre Centrala Nucleară de la Cernavodă, un loc care și în ziua de azi acoperă undeva între 18 și 20% din consumul anual de energie, la nivel național.

Însă, planul inițial al autorităților era mult mai ambițios! Ceaușescu dorea ca cinci reactoare să fie construite la această centrală, însă, în final, nu și-a văzut visul împlinit. Chiar și astăzi, numai două dintre acestea au fost construite și puse în funcțiune.

Ambiția neîmplinită a lui Nicolae Ceaușescu

Demersurile pentru începerea lucrărilor au durat un deceniu întreg, iar apoi au mai trecut încă alți 16 ani până când până când primul reactor a fost pus în funcțiune. În februarie 1970, firma canadiană „Atomic Energy of Canada Limited” a câștigat competiția organizată de autorități, deoarece au promis construirea simultană a centralei și a uzinei de apă grea, cât și o implicare mai mare a specialiștilor români în proiect.

Costurile proiectului au trecut rapid de estimările inițiale, iar lucrările efective au început de abia în anul 1980. Nu mai puțin de 5 reactoare de tip CANDU au fost proiectate pentru Cernavovdă, însă numai două au fost și construite, în final.

Primul reactor s-a dat în folosință în 1996

În cele din urmă, Nicolae Ceaușescu nu și-a mai văzut visul împlinit. Lucrările de la Cernavodă au avansat într-un ritm greoi, iar primul reactor a fost dat în folosință de abia după Revoluție, în anul 1996.

Cel de-al doilea reactor a fost inaugurat de autorități de abia pe 5 octombrie 2007. Chiar și numai cu două reactoare, Cernavodă acoperă aproape 20% din consumul anual de energie din România.

Mai multe