A dezmembrat patru tineri și le-a mâncat inimile. Ororile inimaginabile ale rusului satanist trimis în Ucraina
Are 33 de ani și o condamnare de 20 de ani de închisoare. Cu toate acestea, rusul Nikolai Ogolobyak s-a întors acasă. Autoritățile din Federație au decis să îl elibereze din închisoarea de maximă siguranță ca să-l trimită la luptă în Ucraina. Înainte să fie condamnat, Ogolobyak făcea parte dintr-un cult satanic. A ucis două adolescente și un cuplu în timpul a două ritualuri, iar ceea ce a făcut depășește orice imaginație. Crimele și le nota într-o agendă făcută din pielea adolescentelor ucise.
„Storm Z”
Nikolai Ogolobyak, în vârstă de 33 de ani, trebuia să rămână în spatele gratiilor până în 2030. Declarat ca făcând parte dintr-un cult satanic, el și alți câțiva membri au fost acuzați de uciderea a patru adolescenți în 2008 în timpul a două „ritualuri”.
Condamnat în 2010, Ogolobyak a primit cea mai dură pedeapsă, întrucât era singurul membru al grupului care era major la momentul la care a comis crimele.
Dar Ogolobyak s-a întors deja acasă după ce a primit o grațiere pentru a merge la luptă în Ucraina, scrie The Daily Beast care a vorbit cu o sursă apropiată familiei, adăugând că Ogolobyak a fost înrolat în război, în ciuda faptului că ar fi orbit în închisoare.
„Cum au putut să ia pe cineva ca acesta pentru război?”, se întreabă persoana care cunoaște situația.
Ulterior, tatăl condamnatului a confirmat prezența acasă a fiului și a dat detalii.
A făcut parte timp de șase luni din unitatea specială „Storm Z” a Ministerului rus al Apărării, o unitate inspirată de detașamentul Wagner, formată din condamnați eliberați din închisoare pentru a merge în Ucraina.
„A fost rănit și este invalid”, a declarat tatăl lui Ogolobyak pentru 76.ru, menționând că fiul lui a fost externat din spital pe data de 2 noiembrie.
„Merge, dar este grav rănit. Acum este în perioada de recuperare.”
Crimele erau notate într-o agendă făcută din pielea victimelor
În timpul procesului în care a fost condamnat pentru crime, Ogolobyak a fost descris de procurori drept „războinicul” grupului, care a inițiat crimele.
Primele două victime au fost Olga Pukhova și Anya Gorokhova, două adolescente care se știau de la școală cu membrii presupusului cult.
Într-o noapte, fetele au fost încurajate să consume alcool și apoi au fost ademenite în pădure, unde au fost înjunghiate, dezmembrate, iar inimile și limbile le-au fost mâncate.
Procurorii au spus că membrii cultului au făcut fotografii cu capetele fetelor, iar una dintre iubitele lor ar fi fost „scăldată” în sângele victimelor.
Grupul ar fi urmat un scenariu similar pentru a ucide un cuplu de tineri.
Procurorii susțin că Ogolobyak „numărase loviturile cu voce tare”, în timp ce bărbatul, Andrei Sorokin, a fost înjunghiat.
„A numărat până a ajuns la 666”, a declarat procuroarea Yelena Smirnova.
Toate victimele au fost dezmembrate, iar rămășițele lor au fost îngropate într-o pădure. Ancheta a durat ani de zile.
Procurori mai spun că un membru al cultului a ținut notițe despre crime într-o carte „făcută din pielea adolescenților uciși”.