A murit după ce a mâncat un singur chips picant. Ce scria pe ambalaj

17 mai 2024 12:47   Internațional

Chipsurile ultra-picante produse de Paqui au ucis un băiat de 14 ani, după ce a participat la o provocare cu acest produs care conținea un compus chimic extras din ardei iute. Chipsurile ultra-picante sunt destinate doar adulților. Dar s-a constatat că tot mai mulți copii le consumă fără să țină cont de avertismente.

A murit după ce a ingerat un chips ultra-picant 

Harris Wolobah, care avea o malformație cardiacă congenitală, a răspuns unei provocări online „One Chip Challenge" care implica ingerarea unui chips ultra-picant produs de Paqui, cu ardei din speciile Carolina Reaper și Naga Viper. Paqui a retras de la vânzare în mod voluntar produsul, care era ambalat într-o cutie în formă de sicriu, după moartea lui Wolobah, potrivit CNN.

Biroul de medicină legală a confirmat, joi, pentru CNN că Wolobah a murit în urma unui stop cardiorespirator, după ce a consumat o substanță alimentară „cu o concentrație mare de capsaicină”. Capsaicina este substanța chimică condimentată, naturală, din ardeiul iute.

"Destinat plăcerii răzbunătoare a căldurii și durerii intense”

Cipsul Paqui, care se vinde individual, adică un singur chips într-un pachet, a venit învelit în folie de aluminiu, într-o cutie în formă de sicriu, avea scris pe ambalaj avertismentul că este destinat „plăcerii răzbunătoare a căldurii și durerii intense”. Avertismentul menționa că cipsul era destinat exclusiv consumului de către adulți și că trebuie ținut departe de copii.

Ardeiul Carolina Reaper se clasează chiar sub spray-ul cu piper pe scara Scoville, care măsoară intensitatea de iute din ardei. Naga Viper este mai picant, ajungând la aproximativ 1,2 milioane de unități pe această scară. Este mult mai picant decât un ardei jalapeño, care are aproximativ 5.000 de unități pe scara Scoville.

Chipsul era destinat exclusiv adulților 

„Paqui’s One Chip Challenge a fost adresat numai adulților, pe etichetă menționându-se clar și vizibil faptul că produsul nu este destinat copiilor sau persoanelor sensibile la alimente picante sau cu afecțiuni medicale”, a declarat un purtător de cuvânt al Paqui pentru CNN.

„Am văzut informații tot mai multe despre adolescenți și alte persoane care nu țin cont de aceste avertismente. Drept urmare, în timp ce produsul a respectat standardele de siguranță alimentară, am colaborat cu comercianții pentru a scoate în mod voluntar produsul de pe rafturi, în septembrie 2023”, a mai spus acesta.

Mai multe