Antalya se pregătește pentru vacanțele 2025. Hotelierii au estimat cu cât vor crește prețurile

8 noiembrie 2024 13:50   Internațional

Pachetele all-inclusive din Turcia vor fi mai scumpe în anul 2025. Reprezentanții uneia dintre cele mai mari companii din Antalya, deținătoare a 18 hoteluri, au anunțat vineri, într-o conferință de presă, că în 2025 serviciile oferite vor fi de mai bună calitate. În același timp, inflația cu care se confruntă economia Turciei obligă operatorii hotelieri să ridice costul serviciilor turistice.

All-inclusiv în Antalya, mult mai scump de la anul

Hotelierii turci anticipează o creştere de până la 30% a preţurilor pentru pachetele turistice pentru anul viitor, în încearcarea de a  gestiona cât mai bine provocările inflaţiei.

„Pentru anul viitor, preţurile, dar şi serviciile, vor fi îmbunătăţite. Ne străduim să facem fiecare experienţă mai valoroasă, pentru ca oaspeţii să vadă diferenţe semnificative de la un an la altul în serviciile şi facilităţile oferite, de la restaurante şi meniuri noi, la băuturi premium.

Gestionăm provocările inflaţiei globale, prezentă şi în Turcia, printr-o abordare strategică, incluzând producerea internă a unor materiale şi produse alimentare.

Iar creşterea preţurilor pentru anul următor va fi sub 30%", a afirmat Timur Azimov, marketing representative al Nirvana Hotels din Antalya într-un info-trip organizat de agenţia Paralela 45 în Antalya, relatează Agerpres.

Turiștii români, cu fiecare an mai mulți în Turcia

Reprezentantul marii companii hoteliere a precizat că există o creştere continuă a cererii din partea turiştilor români pentru cele 18 hoteluri din portofoliul companiei. „Aşa cum spuneam, anul acesta am primit ca oaspeţi în hotelurile noastre aproximativ 3 milioane de turişti, dintre care 40.000 au fost români.

Pentru anul viitor, ne aşteptăm la o creştere de 20-25% şi ne dorim să dublăm sau chiar să triplăm numărul de turişti români.

În acest scop, vom vizita România mai des, pentru a ne prezenta şi a le reaminti oamenilor de ofertele şi serviciile noastre pentru vacanţele All Inclusive din Turcia", a mai spus Azimov.

Ali Balaban, general manager la Nirvana Dolce Vita, a afirmat că în cadrul hotelului există un focus pe diversitate şi deschidere către toate naţionalităţile, România numărându-se printre cele mai importante pieţe.

Mai multe