Avertisment MAE pentru românii aflați în Grecia! Incendiile devastatoare continuă

24 august 2023 7:19   Internațional

Ministerul Afacerilor Externe vine cu un avertisment important pentru toți românii care se află în Grecia în această perioadă, ori urmează să ajungă acolo. Din cauza caniculei severe, riscul de incendii puternice de vegetație rămâne unul ridicat, în mai multe regiuni din țară.

Potrivit informațiilor oferite de către cei de la ziare.com, MAE avertizează turiștii români care se află în Grecia, sau care urmează să ajungă acolo zilele acestea, că riscul de incendii de vegetație (de gradul 4) rămâne unul extrem de ridicat! De altfel, autoritățile elene au pus ieri la dispoziție o hartă a zonelor cu cel mai ridicat risc de incendii, valabilă pentru ziua de 23 august.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Elenă că autorităţile locale au anunţat, pentru perioada 23 - 24 august 2023, menţinerea riscului ridicat de producere a incendiilor de vegetaţie (gradul 4), pentru: regiunile Attica, Ahaia, Argos, Arcadia, Beotia, Corint, Evros, Fthiotida, Fokida, Kavala, Rodopi, Xanthi; insulele Thassos, Limnos, Lesvos, Kefalonia, Zakinthos, Lefkada, Samothtraki şi Evia Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Harta riscului de incendiu în Grecia. Situația în insulele Thassos, Limnos, Lesvos, Kefalonia, Zakinthos, Lefkada, Samothtraki, Evia”, avertizează instituția.

Grecia este una dintre cele mai populare destinații de vacanță a românilor

După cum știm deja, Grecia este una dintre destinațiile favorite a turiștilor români, iar canicula a făcut probleme serioase în această vară, pentru cei care au mers acolo. Incendiile devastatoare au mai cauzat probleme autorităților elene, mai ales în insula Rodos.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă tuturor românilor care se află în zone afectate de incendii naturale să respecte cu strictețe indicațiile autorităților și să se informeze constant despre evoluția vremii și a eforturilor de stingere a focului.

De asemenea, cei de la MAE doresc să aducă aminte românilor că legea elenă sancționează extrem de dur orice activitate în aer liber care poate provoca scântei, sau chiar un incendiu. Românii din Grecia care observă un incendiu sunt sfătuiți să sune de urgență la 112, sau la 199 (serviciul de pompieri).

Mai multe