Casa în care s-a născut Prinţesa Diana, în paragină! Cum arată: „Este dureros”

30 mai 2025 16:45   Internațional

Casa copilăriei Prinţesei Diana, situată pe domeniul regal din Norfolk, se află într-o stare avansată de degradare, departe de grija şi atenţia pe care o merită. Park House, locul în care Diana s-a născut în 1961 şi a trăit până la vârsta de 14 ani, pare acum abandonată, cu ferestre cu vopseaua scorojită, ziduri murdare şi o curte invadată de buruieni şi gunoaie. 

O magazie cu acoperişul prăbuşit şi ferestrele sparte aminteşte trist de jocurile copilăriei Dianei şi ale fraţilor săi, iar piscina este închisă cu un gard metalic pentru a împiedica intrarea neautorizată. Localnicii din satele învecinate privesc cu mâhnire această imagine şi acuză familia regală, în special pe Regele Charles al III-lea (76 de ani), de lipsă de respect faţă de memoria lui Lady D.

„Este dureros să vezi în ce stare a fost lăsată această casă. Dacă oamenii din sat ar şti, ar fi şocaţi. Deşi nu se vede de pe drum, e o adevărată ruşine”, a declarat Selina Raines, o localnică în vârstă de 38 de ani, citată de publicaţia britanică Mirror. O altă persoană, care lucrează într-un local din apropiere, a adăugat: „Este o lipsă de respect profundă – casa trebuie restaurată şi pusă în valoare, aşa cum era înainte.”

Park House a fost iniţial închiriată părinţilor Dianei, Edward John Spencer şi Frances Shand Kydd, de către regina Elisabeta a II-a şi a fost reşedinţa lor până în 1975, când familia s-a mutat la Althorp, domeniul din Northamptonshire.

De ce a rămas nelocuit

Clădirea cu 16 camere a fost apoi donată organizaţiei caritabile Leonard Cheshire şi a funcţionat mai bine de trei decenii ca hotel de odihnă pentru adulţi cu dizabilităţi. Din păcate, din cauza costurilor ridicate după pandemie, imobilul a fost returnat administraţiei domeniului în mai 2021 şi, de atunci, rămâne nelocuit.

Casa Dianei se află la doar 500 de metri de reşedinţa lui Charles, Sandringham House, o clădire cu 150 de camere, mereu bine întreţinută. În ultimii ani, regele a investit în mai multe proiecte pe domeniu, printre care un camping de lux şi un sistem de panouri solare, în timp ce casa copilăriei Dianei continuă să se degradeze. Prinţesa Diana s-a căsătorit cu Prinţul Charles în 1981, iar după un divorţ dificil în 1996, a murit tragic într-un accident de maşină în Paris, în 1997, la vârsta de 36 de ani. 

Mai multe