#Război Ucraina-Rusia

Ce se întâmplă cu Europa dacă Rusia oprește gazul? Scenariu de coșmar...

25 februarie 2022 11:54   Internațional

Kiev, 24 februarie 2022. Sirenele urlau asurzitor la ora 16.30, dar sute de mașini se înghesuiau la benzinării pentru a face plinul. Multă lumea fugea din fața bombelor rusești care aveau să se abată după câteva minute asupra capitalei Ucrainei, informează Euronews.

Scena avea loc la o zi după ce SUA a anunțat sancțiunile împotriva Rusiei și Germania a anunțat că nu dă autorizație de funcționare conductei de gaz Nord Stream 2. Proiectul Nord Stream 2 dezvoltat de compania AG (n.r. sancționată de SUA) fusese conceput să dubleze capacitatea de alimentare cu gaz rusesc a Germaniei.

Proiectul de 11 miliarde $ blocat din cauza războiului

Proiectul Nord Stream 2 a costat 11 miliarde de dolari și trebuia să devină operațional supă ce primea autorizațiile din partea Germaniei și a Uniunii Europene. La începutul acestei săptămâni Germania a decis blocarea acestui proiect ca urmare a recunoașterii independenței celor două republici autonome Lugansk și Donețk de către Rusia și a ofertei de gaz lichefiat venită din partea SUA. Însă pentru a schimba infrastructura industrială dependentă de gazul rusesc este nevoie de un efort ruiaș din partea statelor europene într-un termen foarte scurt.

De unde se aprovizionează Europa cu gaz?

Europa se bazează pe gazul rusesc în proporție de 40%. Acesta ajunge în țările din vestul Europei prin conducta Yamal-Europa, care traversează Belarus, Polonia până în Germania și prin Nord Stream 1, care ajunge prin Ucraina direct în Germania. Europa mai e conectată și la alte conducte de gaz, multe dintre țările europene renunțând de-a lungul timpului să se mai aprovizioneze din Rusia. Ucraina a deveni începând din 2021 zonă de tranzit a gazului către Slovacia și către Austria și Italia. Atacarea Ucrainei produce un impact major asupra alimentării Europei cu gaz prin Yamal-Europa, Nord Stream 1 și TurkStream.

De unde mai poate aduce gaz Europa?

Există riscul uriaș, de la o zi la alta, ca Rusia să întrerupă aprovizionarea cu gaz a Europei, drept răspuns la sancțiunile la care a fost supusă. Conform Euronews, trebuie luat în calcul și alt scenariu: acela al afectării din cauza războiului a conductelor de gaz care tranzitează Ucraina, citând un studiu realizat de analiștii de la Oxford Institute for Energy Studies. Germania, de exemplu, cel mai mare consumator de gaz rusesc, poate importa din Norvegia, Țările de Jos, Marea Britanie și Danemarca. Dar Norvegia, cel mai mare furnizor de gaz european livrează deja gaz la capacitate maximă și nu poate înlocui necesarul furnizat de Rusia.

Alte soluții de alimentare cu gaz a Europei

Zona sudică a Europei poate primi gaz din Azerbaidjan prin conducta Trans-Adriadică, ce ajunge până în Italia și prin conducta Trans-Anatoliană de Gaz Natural, din Turcia. Țările învecinate pot primi sursa de energie interconectându-se la vecinele lor din sud, însă prețul acestui gaz va fi ridicat. Analiștii de la Barclays cred că este imposibil ca europenii să găsească rapid o soluție pentru a înlocui cei 150-190 de miliarde de metri cubi de gaz furnizați de Rusia. Trebuie menționat că numai pe perioada iernii, Rusia livrează în UE 48 de milioane de metri cubi. Rusia s-a angajat să livreze neîntrerupt gaz către Europa printr-o scrisoare deschisă, în cadrul conferinței de la Doha, pe teme energetice. Însă, așa cum s-a întâmplat și în cazul invadării Ucrainei, acest lucru se poate schimba în orice clipă.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!

Mai multe