Ce se întâmplă în Turcia. Localnicii aleg să mănânce în Grecia, tot mai mulți turiști evită țara
Analiștii economici comentează în aceste zile cea mai mare creștere de prețuri din această țară. Experții vorbesc despre tarife cu peste 90% mai mari în restaurante și hoteluri față de anul precedent. Peste un milion de turști români și-au petrecut vacanța în Turcia anul trecut, însă anul acesta situația se schimbă radical. Inclusiv locuitorii caută să își facă vacanțele peste hotare și comentează intens majorărările din plin sezon turistic.
Ce se întâmplă în Turcia
Este una dintre cele mai vizitate țări de turiștii români. Anul trecut statisticile arată că un milion și-au petrecut vacanțele în stațiunile din Turcia. În acest sezon turistic, prețurile au crescut inimaginabil
Ultimele date publicate arată că tarifele hotelurilor și restaurantelor din Turcia au crescut cu 90% în luna iunie 2024 față de anul precedent, în aceeași perioadă, relatează Bloomberg.
O analiză recentă arată că tot mai mulți turiști din Europa, inclusiv din România, au ocolit Turcia și și-au schimbat planurile de vacanță în favoarea Greciei.
Restaurantele din unele orașe de vacanță turcești stau pe jumătate goale în plin sezon turistic, inclusiv localnicii aleg să treacă în Grecia vecină pentru a lua masa, evitând prețurile astronomice din propria țară.
600 de euro o notă de plată la un restaurant din Bodrum
Pe rețelele sociale este o explozie de comentarii din partea cetățenilor turci care își publică notele de plată de la restaurante. Cineva arată că a plătit peste 640 de euro pentru pentru mâncare și băuturi pentru cinci persoane în Bodrum și 30 de dolari pentru cinci cupe de înghețată în Cesme.
Între timp, din insulele grecești mediteraneene aflate la doar câțiva kilometri distanță, colegii lor turci se laudă că plătesc mult mai puțin decât prețurile de acasă.
„Există o diferență uriașă între calitatea serviciului și a produsului, precum și a prețurile”, a spus Murat Yavuz, un bancher turc pensionar care vizitează în mod regulat Grecia.
„Restaurantele de aici au folosit inflația ca pretext pentru a crește prețurile.”
Prețuri mai mari cu 90%
Prețurile restaurantelor și hotelurilor din Turcia au crescut în medie cu 91% în iunie 2024 față de anul precedent, depășind inflația generală deja uluitoare de 71,6%.
Sectorul constituie o treime din economia serviciilor pe care banca centrală a evidențiat-o ca fiind un motiv special de îngrijorare în lupta sa împotriva creșterii în spirală a prețurilor.
Nu numai localnicii migrează spre insulele grecești. Turiști din întreaga lume s-au adunat într-un număr atât de mare încât Turcia se gândește acum să impună restricții asupra navelor de croazieră.
„Ne-am pierdut avantajul de preț”, a declarat Kivanc Meric, director la Asociația agențiilor de turism din Turcia, într-un interviu pentru Euronews, invocând „supraevaluarea” lirei turcești.
Meric a spus că se așteaptă ca până la 150.000 de turci să meargă pe insula greacă Samos în acest an, față de aproximativ 40.000 în 2023.