Cele mai periculoase plaje din lume, unde se află rechini. Sunt și în Marea Neagră?
Tragedia din Egipt în urma căreia două turiste și-au pierdut viața, în regiunea golfului Sahl Hasheesh, lângă Hurghada, a generat spaimă în rândul turiștilor, care acum se tem să se mai apropie de zonele unde ar putea exista rechini. Iată care sunt plajele cu risc ridicat de a întâlni astfel de prădători și ce specii există și în Marea Neagră!
Potrivit statisticilor, rechinii produc, la nivel global, în jur de 100 de cazuri de atacuri asupra oamenilor, pe an, cele mai multe dintre ele fiind fatale.
Vezi și: Cât de periculoasă e vacanța în Hurghada? Numărul de persoane mușcate de rechini în ultimii ani
Care sunt cele mai periculoase zone când vine vorba de rechini
Cele mai periculoase zone în care te poți întâlni cu astfel de prădători sunt reprezentate, în această ordine, de Statele Unite și Australia. Cele mai multe plaje din Australia au apa foarte adâncă în apropierea țărmului, astfel că înotătorii pot da cu ușurință nas în nas cu rechinii!
În Australia, între anii 1791 și 2018 au avut loc 237 de atacuri ale rechinilor. De asemenea, între 2020 și 2021, au avut loc alte 11 atacuri, soldate cu moartea victimelor. În Statele Unite, au fost, de asemenea, înregistrate peste 35 de cazuri fatale (începând cu 1900) cu peste 230 de atacuri doar în Florida!
Plaja New Smyrna din Florida, cea mai periculoasă din lume
De altfel, în Florida există cele multe atacuri de rechini în decursul unui an, raportat la oricare altă zonă din lume, potrivit International Shark Attack File (ISAF). Plaja New Smyrna din Florida este cea mai periculoasă de pe glob. După Florida, urmează și California.
Plajele de pe coasta Africii de Sud
Și în Africa de Sud există o pondere mare a atacurilor. Trei specii predominante produc cele mai multe decese: rechinul tigru, rechinul alb și rechinul taur, acesta din urmă fiind și cel care atacă cel mai des oamenii, chiar dacă nu produce mereu răni fatale.
Prădătorii pot fi găsiți în special în zona de coastă a Africii de Sud, în Eastern Cape, KZN (KwaZulu-Natal) și Western Cape, acolo unde se organizează și scufundări, în cuști, în apele „infestate” cu rechini.
Maui, Hawaii
În apele insulei Maui, din Hawaii, rechinul tigru reprezintă un adevărat pericol. Această specie obișnuiește să se hrănească în apropierea țărmului, în ape deloc adânci, unde se află și oamenii. În Maui au avut loc 37 de atacuri, dintre care 3 au fost fatale.
Mările în care există rechini. Plajele de lângă Marea Roșie, risc crescut de atacuri
Rechinii trăiesc în principal în mările calde, iar Marea Mediterană găzduiește, la rândul ei, în jur de 47 de specii de rechini, decesele provocate de aceștia nefiind o noutate.
Nu rata: Nu faceți așa ceva în Egipt, că atrageți rechinii! Sfaturile unui ghid din Hurghada
Populații de rechini pot fi găsite și în Marea Egee, Marea Adriatică și Marea Ionică, dar și Marea Roșie, acolo unde au murit recent două turiste, în urma atacurilor de lângă țărmul Egiptului. Marea Roșie găzduiește aproximativ 30 de specii de rechini, iar plajele din Egipt nu sunt nici ele sigure.
Există rechini și în Marea Neagră?
Marea Neagră pare a fi unul dintre cele mai sigure locuri, atunci când vine vorba de astfel de prădători. Deși găzduiește, la rândul ei, rechini, aceștia sunt mult mai mici și rareori apar în apropierea țărmului, nefiind agresivi și neprezentând o amenințare pentru om.
De asemenea, în ultima perioadă s-a înregistrat o scădere dramatică a populației de rechini din Marea Neagră. Cu toate acestea, se crede că această regiune încă găzduiește aproximativ 5 specii de rechini, dintre care și unele pe cale de dispariție.
Sunt periculoși rechinii din Marea Neagră?
Cel mai cunoscut rechin din Marea Neagră este Câinele de Mare, care trăiește în mijlocul mării, la adâncimi de 25-75 de metri, astfel că probabilitatea de întâlnire și atac asupra omului este extrem de mică.
De altfel, nici nu au fost înregistrate astfel de atacuri, prima reacție a acestui rechin fiind aceea de a se ascunde, atunci când simte că se află oameni în împrejurimi. De obicei, Câinele de Mare poate atinge cel mult 1,8 metri lungime și o greutate maximă de 13-14 kilograme.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!