Ceremonie grandioasă la înmormântarea lui Silvio Berlusconi. Câte persoane au participat la funeraliile fostului premier italian
Funeraliile de stat ale fostului premier italian Silvio Berlusconi, decedat, luni, la vârsta de 86 de ani, au avut loc, miercuri, la catedrala din Milano. Mii de persoane au fost prezente, printre care Sergio Mattarella, președintele Italiei, și premierul Giorgia Meloni. Tot pe 14 iunie a fost și zi de doliu în Italia.
Funeraliile lui Silvio Berlusconi au fost încheiate
La Milano, coroane de flori au fost puse pe faţada catedralei gotice a oraşului înainte de funeraliile fostului premier italian, Silvio Berlusconi, în timp ce ecrane gigantice au fost instalate pentru a permite oamenilor să urmărească din piaţă slujba, scrie Digi24.
Aproximativ 2.300 de persoane au fost prezente în interiorul catedralei, printre care Meloni, preşedintele Sergio Mattarella şi liderul Partidului Democrat (PD), de centru-stânga, Elly Schlein.
Printre cei prezenți s-a numărat și Lucia Adiele, membră a partidului Forza Italia al lui Berlusconi, care a călătorit aproape 1.000 de kilometri de la locuinţa sa din Altamura, în sudul Italiei, pentru a-şi lua rămas bun de la politicianul său preferat.
A mai participat și comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, premierul ungar Viktor Orban, emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad al-Thani, şi premierul irakian Mohammed Shia' Al Sudani.
Cui va rămâne averea lui Silvio Berlusconi
Excentric multi-miliardar și patron mass-media, cândva al 12-lea cel mai bogat pământean, Berlusconi, care a murit la 86 de ani, nu a spus public cine ar trebui să preia imperiul său de afaceri.
Nu se știe deocamdată cum se va împărți cota lui de 61% din holdingul de familie „Fininvest” între cei cinci copii ai lui din două căsătorii. Se așteaptă ca fiica lui cea mare, Marina, de 57 de ani, să joace un rol important. Nu se știe, deocamdată, nici ce pretenții poate ridica partenera lui din ultimii ani, cu 53 de ani mai tânără decât Berlusconi.
Silvio Berlusconi a fost prim-ministru al Italiei de trei ori
Silvio Berlusconi a fost prim-ministru al Italiei de trei ori între 1994 şi 2011, iar în prezent era senator şi preşedintele partidului său de dreapta Forza Italia, un partener minor al guvernului de coaliţie condus de actuala şefă de extremă dreapta a guvernului, Giorgia Meloni.
Fan al fotbalului, Silvio Berlusconi a prezidat timp de 31 de ani clubul AC Milan, care a câştigat de cinci ori Liga Campionilor în timpul lui, înainte de a-l vinde în aprilie 2017 unor investitori chinezi.
Silvio Berlusconi a murit la 86 de ani
Silvio Berlusconi a murit la spitalul San Raffaele, din Milano, la vârsta de 86 de ani, scria BBC. Acesta era spitalizat pentru analize legate de leucemia mielomonocitară cronică de care suferea. Starea de sănătate a liderului Forza Italia s-ar fi înrăutățit brusc.
Problemele de sănătate ale lui Silvio Berlusconi
În data de 19 mai, Silvio Berlusconi a fost externat din spitalul din Milano, unde a petrecut șase săptămâni din cauza unor probleme grave de sănătate. Fostul premier italian suferea de leucemie.
Berlusconi s-a adresat la începutul lui mai simpatizanţilor săi pentru prima dată după internare, într-un mesaj video, din camera de spital, aşezat la un birou cu un stindard al partidului şi un drapel italian în spatele lui.
Silvio Berlusconi a fost spitalizat de mai multe ori în ultimii ani, inclusiv după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19 în 2020.
Cui va rămâne averea lui Silvio Berlusconi
Excentric multi-miliardar și patron mass-media, cândva al 12-lea cel mai bogat pământean, Berlusconi, care a murit la 86 de ani, nu a spus public cine ar trebui să preia imperiul său de afaceri.
Nu se știe deocamdată cum se va împărți cota lui de 61% din holdingul de familie „Fininvest” între cei cinci copii ai lui din două căsătorii. Se așteaptă ca fiica lui cea mare, Marina, de 57 de ani, să joace un rol important. Nu se știe, deocamdată, nici ce pretenții poate ridica partenera lui din ultimii ani, cu 53 de ani mai tânără decât Berlusconi.