Cine este românca ucisă de rechin în Egipt. Îşi luase două sejururi în staţiune

4 iulie 2022 11:43   Internațional
Ultima actualizare:

Ies la iveală noi detalii despre românca şi femeia din Austria ucise de rechini, în staţiunea Sahl Hasheesh, din Egipt. Mai mult, identitatea femeii din România a fost aflată şi se pare că ea era din Suceava. 

Femeia din România ucisă de rechini se numea Roxana Donisan. Ea lucra la Direcția Generală a Finanțelor Publice. Monitorul de Suceava mai notează că femeia îşi luase două sejururi în Egipt, pentru a petrece o vacanţă mai lungă. La fel ca şi victima din Autria, ea era cazată la un hotel de cinci stele, destinat exclusiv adulţilor, o locaţie aflată pe lista de preferinţe a românilor.

Citeşte şi: Cât de periculoasă e vacanța în Hurghada? Numărul de persoane mușcate de rechini în ultimii ani

Ar fi dispărut cu două zile înainte să îi fie găsit trupul

Se pare că românca de 44 de ani era dată dispărută de două zile, notează publicaţia britanică The Sun, iar corpul ei mâncat de rechini a fost descoperit pe corali. Este, de asemenea, posibil ca ea să fi fost ucisă înaintea femeii din Austria. Turişti ruşi susţin că echipa care a recuperat cadavrul româncei le-a interzis să filmeze şi a pus rămăşiţele în pungi de plastic. Unii martori au declarat că jumătate din corpul femeii lipsea.

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat decesul femeii şi a precizat că “reprezentanţii Ambasadei României la Cairo au întreprins demersurile necesare pe lângă autorităţile române competente pentru identificarea, de urgenţă, a familiei din România a persoanei decedate, fiind transmise condoleanţe pentru pierderea suferită şi oferite informaţiile necesare cu privire la repatrierea trupului neînsufleţit pentru a fi înmormântat în România".

Românca a fost găsită la doar 600 de metri de locul unde a fost ucisă femeia de 68 de ani din Austria. Ambele incidente ar fi avut loc, de fapt, vineri, deşi informaţiile au fost date presei mai târziu.

O fetiţă a avertizat salvamarii înainte ca femeia din Austria să fie ucisă

Femeia din Austria a fost sfâşiată de un rechin sub privirile îngrozite a sute de oameni. Un turist român care se afla pe ponton în acel moment a povestit că salvamarii ar fi fost atenţionaţi de o fetiţă care plângea în hohote că în apă se află un rechin, dar ei au liniştit-o, spunându-i că e un delfin. La câteva clipe după, femeia a fost atacată. "Au început să alerge foarte mulți salvamari care păreau destul de speriați, panicați, înspre capătul pontonului. Au început să vină grupuri foarte mari de turiști. Foarte multe femei plângând în hohote, trecând pe lângă mine în fugă", a mai spus tânărul.

Ultimele cuvinte ale femeii din Austria

Femeia din Austria, pe nume Elisabeth Sauer, fusese membră a Partidului Verde din ţara sa natală şi avusese funcţia de consilier local  în Kramsach, între 1998 şi 2004. Ambasada Austriei a confirmat că ea se afla de o lună în Egipt cu soţul ei egiptean şi urma să revină în ţara natală ieri. Ultimele sale cuvinte, adresate partenerului, ar fi fost: “Mă duc în apă încă puţin”. Femeia a murit în drum spre spital, din cauza şocului imens şi a unui infract.

Activitatea în zona atacurilor, suspendată

Ministerul egiptean al Mediului a transmis că a fost formată o comisie pentru a examina circumstanțele atacurilor și eventualele motive științifice care au stat la baza acestora. În plus, guvernatorul regiunii, generalul-maior Amr Hanafi, a emis un ordin de suspendare a tuturor activităților în zona din jurul atacurilor.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Mai multe