Compania care concediază 14.000 de angajați la nivel mondial. Oamenii vor fi înlocuiți de Inteligența Artificială

28 octombrie 2025 16:27   Internațional

Gigantul tehnologic Amazon a anunţat o restructurare globală care va elimina aproximativ 14.000 de posturi corporative din birourile sale la nivel mondial. Decizia afectează în principal angajaţii din birouri, nu personalul din depozite şi face parte dintr-o strategie de a deveni „mai puţin birocratică şi mai eficientă”.

Disponibilizările au început „chiar de marţi”, iar angajaţii afectaţi vor avea 90 de zile să găsească un alt post în cadrul companiei. Compania le va oferi, de asemenea, plăţi compensatorii şi alte beneficii în perioada de tranziţie.

„Reducerile pe care le anunţăm astăzi sunt o continuare a demersului de a deveni şi mai eficienţi prin reducerea suplimentară a birocraţiei, eliminarea nivelurilor inutile şi realocarea resurselor acolo unde contează cel mai mult pentru clienţii noştri, atât acum, cât şi în viitor”, se arată în comunicatul companiei.

Inteligenţa artificială — motor al reorganizării

Într-un email trimis angajaţilor, Vicepreşedintele Amazon, Beth Galetti, a explicat decizia astfel:

„Unii s-ar putea întreba de ce tăiem posturi dacă firma merge bine. … Însă trebuie să reținem că lumea se schimbă rapid. Această generație de inteligență artificială este cea mai inovativă tehnologie de la apariția internetului, permiţând companiilor să inoveze mai repede ca niciodată … Suntem convinşi că trebuie să fim organizaţi mai simplu, cu mai puţine niveluri şi cu mai multă responsabilitate, pentru a ne putea mişca cât mai rapid în beneficiul clienţilor şi al afacerii.”

Galetti a subliniat că scopul este ca Amazon să fie „o companie cu mai puţină birocraţie şi mai multă agilitate”.

Impact şi precedent

Conform unui raport guvernamental american din 2024, Amazon avea peste 350 000 de angajaţi corporativi, ceea ce înseamnă că cele 14 000 de posturi reprezintă aproximativ 4% din personalul de birouri al companiei. Totodată, agenţia Reuters notează că disponibilizările pot ajunge în cele din urmă la circa 30 000 de posturi. 

Nu este pentru prima dată când Amazon optează pentru concedieri de amploare: în 2023 compania a anunţat eliminarea a aproximativ 27 000 de angajaţi din mai multe divizii, din cauza „perspectivelor economice înrăutăţite”. 

Mai multe