Cruzime fără margini! Tânăr de 20 de ani, răstignit de un gard în prima zi de Paște

6 mai 2024 9:45   Internațional

Un tânăr de 20 de ani a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave dintr-o parcare din Irlanda de Nord. Acesta a fost găsit răstignit de un gard, cu un cui în fiecare mână, iar mașina lui a fost descoperită incendiată, în apropiere, relatează BBC

Bărbatul a fost găsit țintuit de un gard, cu un cui în fiecare mână

Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fiecare mână, relatează BBC. Două camionete, dintre care una aparţinea bărbatului rănit, au fost găsite în flăcări în parcarea din zonă. Poliţia a precizat că implicarea paramilitară a fost una dintre principalele linii de anchetă. Graffiti pe toaletele publice din apropiere au fost asociate cu atacul şi incendierea.

Serviciul de Poliţie al Irlandei de Nord a anunţat că bărbatul s-a ales cu răni care ar putea să-i schimbe viaţa, dar care nu îi pun viaţa în pericol. Poliţia afirmă că a fost un "atac sinistru". „Trăim într-o societate democratică în care nu există nicio justificare pentru aşa ceva. Cei responsabili îşi brutalizează propriile comunităţi şi îi controlează pe alţii prin intimidare şi violenţă."

"Un incident cu adevărat şocant"

Echipaje ale Serviciului de pompieri şi salvare din Irlanda de Nord (NIFRS) au ajuns, de asemenea, la faţa locului, iar ambele vehicule au fost grav avariate. Se pare că bărbatul a fost transportat la spital cu o maşină de pompieri. Vorbind pentru BBC News NI, şeful adjunct al poliţiei, Bobby Singleton, a declarat că a fost „un incident cu adevărat şocant, cu niveluri de, aproape, ultra violenţă". „Am crezut că acest tip de incidente sunt clar în trecutul nostru", a spus el.

„Este devreme şi ne păstrăm mintea deschisă, dar acest incident poartă toate semnele a ceea ce am vedea ca fiind atacuri de tip paramilitar, aşa că aceasta va fi o linie cheie de anchetă", a adăugat el.

Mai multe