#Război Ucraina-Rusia

Cum va împărți războiul din Ucraina lumea în sfere de influență pentru China

22 martie 2022 7:49   Internațional

Chiar dacă războiul ruso-ucrainean încă nu arată că una din părți ar ceda în urma acestui conflict, totuși, multe persoane consideră că una dintre cele mai mari superputeri din lume, China, își cântărește modul în care va face afaceri cu Rusia, având în vedere modul autoritarian de dezvoltare a societății din cele două state.

Alte voci, de altă parte, consideră că Statele Unite vor face ca China să abandoneze Rusia în piața globală, izolându-l și mai mult pe președintele Vladimir Putin.

Totuși, publicația internațională The Economist e de părere că aceste schimbări nu vor avea loc, ci, mai degrabă, China exploatează războiul din Ucraina pentru a vedea prăbușirea Statelor Unite.

Cum va profita China de acest război

De asemenea, Xi Jinping și Vladimir Putin, doi actori importanți pe scena globală, ar vrea să împartă planeta în sfere de influență. Așadar, China ar avea sub conducere zona Asiei, iar Rusia s-ar ocupa de sfera europeană, forțând SUA să se întoarcă de continentul lor.

Așadar, publicația consideră cu Xi Jinping vrea să amplifice neputința Occidentului asupra conflictului din Ucraina. În același timp, dacă sancțiunile asupra Rusiei eșuează, China ar avea mult mai puține temeri față de astfel de arme economice.

Citește și Efectele economice ale războiului. Cele mai mari scumpiri pe care le resimte Români

Cu toate acestea, susținerea Chinei are o limită. Rusia nu prezintă o piață mare pentru China, băncile și afacerile chineze nevrând să riște să-și piardă investițiile într-o piață nesigură precum cea a Rusiei.

Acum 30 ani, cele două economii aveau aceeași mărime. Astăzi, China este de zece ori mai mare decât Rusia.

Totuși, o Rusie mai slabă i-ar face jocul Partidului Comunist Chinez, forțând țara care, chiar și înainte de invazie, avea o economie cu mult în spatele țărilor europene, să fie mult mai flexibilă la cererile chinezilor. Astăzi, PIB-ul pe cap de locuitor din Rusia este mai mic decât cel al României. 

Citește articolul integral pe Adevărul.ro

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!

Mai multe