Cutremur în Maroc. Bilanţul morţilor a ajuns la 2.000 de persoane. Au fost declarate zile de doliu național

10 septembrie 2023 7:58   Internațional

Bilanțul cutremurului din Maroc a ajuns la peste 2.000 de morți și peste 2.000 de răniți, din care peste 70% în stare critică. A fost cel mai puternic seism înregistrat în această țară în ultimii 60 de ani, scrie adevărul.ro.

Bilanț victime cutremur devastator în Maroc

Salvatorii sapă în continuare printre dărâmături pentru a găsi supravieţuitori sub casele prăbuşite în satele izolate din munţii Atlas din Maroc, în urma celui mai devastator cutremur din ultimele şase decenii, care a ucis peste 2.000 de persoane şi a lăsat mulţi oameni fără adăpost. 

Ministerul de Interne din Maroc a anunţat, sâmbătă seara, un nou bilanţ: 2.012 persoane au fost ucise şi 2.059 rănite, dintre care 1.404 sunt în stare critică.

Seismul a distrus case și sate întregi

Supravieţuitorii îşi petrec noaptea în aer liber în Munţii Atlas, după ce seismul a distrus case şi sate întregi, având cel mai ucigător bilanţ din ultimele şase decenii. Localnicii încă mai căutau supravieţuitori îngropaţi pe versanţi, unde casele din cărămidă de lut, piatră şi lemn brut au fost puse la pământ. Vechiul oraş istoric Marrakech a suferit, de asemenea, pagube importante.

Trei zile de doliu național 

Autoritățile marocane au declarat trei zile de doliu naţional, timp în care drapelul naţional va fi arborat la jumătate de catarg în toată ţara, a anunţat, sâmbătă, Curtea Regală.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a estimat că peste 300.000 de persoane au fost afectate de seism în Marrakech şi în zonele învecinate. „Cutremurele de mică adâncime sunt în mod normal mai distructive", a declarat Mohammad Kashani, profesor asociat de inginerie structurală şi cutremure la Universitatea din Southampton.

Rapoartele inițiale au anunțat că o parte a unui minaret care domina Djemaa el-Fna, o piață și un centru pentru vizitatori s-au prăbușit rănind două persoane, înainte ca oamenii să fugă în zona deschisă a pieței pentru a se adăposti.

Un oficial local a declarat că cele mai multe dintre decese au avut loc în zone muntoase greu accesibile.

Citește întreg articolul pe adevărul.ro.

Mai multe