Descoperire dramatică în Pacific. Afectează multe specii de animale...

18 aprilie 2023 11:58   Internațional

Marea insulă de gunoi din oceanul Pacific, un memorial contemporan al tragediei poluării provocate de omenire de-a lungul globului, a căpătat deja proporții atât de însemnate încât susține propriul ecosistem. Oamenii de știință au descoperit o mulțime de crabi și anemone de mare care au transformat acest conglomerat de gunoi ce plutește în ocean în propria lor casă.

Marea insulă de gunoi a devenit cunoscută publicului încă din anul 1997, iar explicația specialiștilor în privința formării ei ar fi că „insula” a fost creată de curenții oceanici care au adunat gunoiul de-a lungul Pacificului într-un singur loc. Astăzi, acest obiect depășește suprafața României, conform informațiilor oferite de către adevarul.ro. Iar în ce privește locația mai precisă a acestuia, el se află undeva între insulele Hawaii și California, în largul oceanului Pacific.

Potrivit sursei, specialiștii au descoperit întregi comunități de crabi și anemone de mare pe această „insulă”, care deja conține propriul ei ecosistem. Există, se pare, nenumărate specii de nevertebrate care s-au adaptat la supraviețuirea pe bucata de gunoi plutitor, aceste animale care trăiesc în mod obișnuit pe coastă, folosind deșeurile pentru a supraviețui și în larg. Conform sursei, 70% din „insulele” de gunoaie cercetate au avut prezente astfel de specii pe ele.

Deșeurile de plastic pot pluti în ocean pentru perioade extrem de lungi de timp

Specialiștii s-au declarat surpinși de către aceste descoperiri, menționând că pot exista consecințe nebănuite cauzate de apariția în larg a unor specii care nu trăiesc decât pe coastă, în mod obișnuit. Un alt lucru pe care cercetătorii încă nu îl înțeleg clar este cum exact au reușit aceste specii să ajungă atât de departe de țărm, fiind vorbe despre sute de animale găsite pe aceste „insule.”

Conform informațiilor „marea insulă de gunoi” din Pacific deja are în componență peste 1 trilion de bucăți de plastic, iar greutatea totală estimată ar fi în jur de 80.000 de tone! Deși există inițiative de curățare a oceanelor, se pare că mult mai mult plastic intră constant în mările de pe glob decât poate fi curățat, astfel că situația necesită atenție din partea autorităților pentru a putea fi stopată.

Mai multe