Descoperirea incredibilă făcută de un italian într-un dulap vechi, pe care a dat 200 de euro. Ce a găsit în el la restaurare i-a schimbat viața!

12 august 2025 6:12   Internațional

La prima vedere, totul părea a fi o achiziție destul de banală. Un bărbat în vârstă de 45 de ani din localitatea italiană Crema, din regiunea Lombardia, a cumpărat un dulap complet obișnuit cu numai 200 de euro. Cu toate acestea, atunci când a verificat interiorul piesei de mobilier, italianul a avut parte de o surpriză de proporții.

Un bărbat în vârstă de 45 de ani a avut parte de un adevărat șoc după ce a cumpărat un dulap vechi, cu suma de 200 de euro. Piesa de mobilier petrecuse un an abandonată într-o magazie aflată la țară, înainte de a fi recondiționată. Cu toate acestea, în timpul lucrărilor, bărbatul a descoperit că dulapul aparent banal ascundea un fund dublu, iar în interior se afla o adevărată comoară.

Practic, italianul a găsit titluri poștale cu dobândă, emise între anii 1992 și 1994. În total, aceste titluri aveau o valoare de 18 milioane de lire italiene, iar dacă facem conversia, vom vedea că este vorba despre aproximativ 190.000 de euro, sumă în care nu intră și dobânzile acumulate.

A găsit un adevărat tezaur

Documentele găsite de italian arătau că aceste titluri au aparținut fraților  Carlo și Francesca De Martino născuți în 1907, respectiv în 1911. Aceste titluri poștale reprezintă, practic, un instrument de economisire emis de Poșta Italiană și garantat de autoritățile acestei țări.

Mai precis, oamenii depuneau o sumă de bani și primeau în schimb un document nominativ sau la purtător. Iar valoarea titlurilor găsite acum de italian este una uriașă, care a luat prin surprindere întreaga țară.

Câți bani va câștiga italianul

Cu toate acestea, numai titularii sau moștenitorii acestora pot încasa banii, iar deși bărbatul a încercat să obțină detalii despre moștenitori de la persoana de la care a cumpărat dulapul, nu a avut succes. În cele din urmă, italianul a anunțat autoritățile și a predat titlurile poștale.

Potrivit legislației italiene, persoanele care găsesc un bun pierdut au dreptul la o recompensă de 10% din valoarea acestuia. Mai precis, dacă moștenitorii vor răscumpăra sumele, bărbatul poate primi suma de aproximativ 19.000 de euro.

Mai multe