Destinațiile de vacanță unde putem evita mulțimile! Foarte puțini turiști ajung în aceste locuri superbe

15 iulie 2024 8:42   Internațional

Aglomerația este o problemă de care turiștii se lovesc din ce în ce mai des, iar deja unii români se gândesc de două ori înainte de a merge în vacanță în destinațiile lor favorite. Cu toate acestea, există și unele țări din Europa în care problema supraturismului nu este deloc chiar atât de puternică, iar cei care își doresc un concediu liniștit pot merge aici pentru a se relaxa.

Fie că vorbim despre insulele superbe din Grecia, ori despre nenumăratele destinații de vis din Turcia, problema supraturismului devine din ce în ce mai greu de ignorat. Deja românii care ajung în astfel de locuri pot observa că sunt nevoiți să își croiască drum printre mii de alți turiști, iar în condițiile în care verile devin din ce în ce mai fierbinți, nimănui nu îi place să fie nevoit să fie îconjurat de asemenea mulțimi.

Din fericire, în unele țări, această problemă nu există, iar o vacanță aici poate fi de vis! De exemplu, o astfel de opțiune este San Marino, o enclavă superbă, de mici dimensiuni, pe care o găsim în nordul Italiei. San Marino are o arhitectură superbă, iar partea cea mai bună este că numai 60.000 de turiști vin aici în fiecare an!

Țările din Europa unde putem avea o vacanță de vis

Liechtenstein este o altă țară de mici dimensiuni pe care turiștii tind să o treacă cu vederea. De la castele medievale, la cabane alpine și sate pitorești, această țară micuță este de o frumusețe rară, iar la fel ca și în San Marino, nu multă lume își petrece vacanța aici. Cu toate acestea, Liechtenstein ne poate oferi o vacanță de vis, pe care nu o vom regreta!

Iar dacă vrem ceva mai aproape de casă, Bosnia și Herțegovina este o opțiune perfectă, la doar foarte mică distanță de țara noastră! Aproximativ 529.000 de turiști vin aici anual, în ciuda faptului că, la fel precum toate țările balcanice, Bosnia oferă priveliști superbe, mese delicioase, cât și oportunitatea de a vizita o mulțime de obiective istorice. Astfel, dacă ne dorim o vacanță de vis, ieftină, în locuri deloc aglomerate, aceste trei opțiuni pot fi perfecte!

Mai multe