Dieta uluitoare a lui Donald Trump. Ce mănâncă, de fapt, președintele SUA. Mulți ar ajunge pe mâna medicilor

3 aprilie 2025 16:17   Internațional

Dieta lui Donald Trump a atras atenția multora pentru faptul că nu este deloc una echilibrată sau sănătoasă. Totuși, președintele SUA susține că se simte foarte bine, deși doctorii susțin, pe de altă parte, că ar putea ajunge pe patul de spital dacă continuă să consume astfel de alimente.

Donald Trump consumă produse de tip fast-food și multe dulciuri

Donald Trump nu face mișcare și nu consumă alimente sănătoase, ci doar produse de tip fast-food. Liderul american preferă băuturile carbogazoase fără zahăr, burgerii și puiul prăjit, relatează economictimes.indiatimes.com.

Mai mult, acesta nu consumă niciodată verdețuri, ci alege să le înlocuiască cu o pizza. Aflat la bordul avionului său privat, Donald Trump a fost surprins chiar în timp ce mânca o găleată de pui de la KFC, iar în majoritatea postărilor lui din mediul online este surprins în timp ce consumă cartofi prăjiți și burgeri de la McDonald’s.

Corey Lewandowski și David Bossie, foștii consilieri de campanie, au dezvăluit că avionul președintelui SUA este mereu aprovizionat cu preparatele sale preferate.

La un moment dat, New York Times scria că liderul american adoră cola dietetică și ar avea un buton special în biroul de la Casa Albă prin care solicită o doză de suc atunci când i se face poftă.

Pe lângă produsele de tip fast-food , Donald Trump consumă friptura bine făcută, însă fără legume sau garnituri, ci doar cu o doză de ketchup, după cum spune fostul său majordom Tony Senecal, de la Mar-a-Lago.

Mai mult decât atât, președintele Statelor Unite iubește dulciurile și este singurul de la Casa Albă care primește două cupe de înghețată, în timp ce restul savurează doar una. În avionul său privat, acesta are mereu Vienna Fingers sau Oreos, dar și o gamă diversificată de chipsuri și covrigei.

Melania Trump, opusul soțului ei la capitolul stil de viață 

În ciuda dietei soțului ei, Melania Trump este mult mai atentă atunci când vine vorba despre alimentație. Prima doamnă își îndeamnă soțul de fiecare dată la un regim mai sănătos.

Aceasta îi spune să mănânce „mai puține Big Mac-uri și mai puțin KFC, și mai multe proteine slabe, salată și legume”, scrie Page Six.

Soția lui Trump îi sugerează același lucru chiar și fiului ei, asta pentru că ea este obișnuită să consume la micul dejun smoothie din spanac, afine, suc de lămâie, țelină, morcovi și ulei de măsline. Totodată, aceasta alege fructele și uneori mănâncă preparate din carne, specialitatea ei fiind puiul cu parmezan.

Mai multe