Doi ani de război în Ucraina. Bilanțul invaziei ruse și cât ar costa acum reconstrucția Ucrainei

24 februarie 2024 9:24   Internațional

La împlinirea a doi ani de război, Biroul ONU pentru drepturile omului a confirmat 30.041 de victime civile, din care 10.382 persoane şi-au pierdut viaţa şi 19.659 au fost rănite, cu precizarea că numărul real este probabil mai mare. Numărul victimelor civile a crescut semnificativ în decembrie 2023 şi ianuarie 2024, în comparaţie cu lunile precedente, potrivit unei declarații a oficialului ONU, Rosemary DiCarlo, la 6 februarie 2024. Numărul victimelor militare a crescut la aproximativ jumătate de milion. Totodată, 5,1 milioane de persoane sunt strămutate în interior, iar 6,2 milioane au fugit din Ucraina, relatează Agerpres.

Cât costă acum reconstrucția Ucrainei

După aproape doi ani de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, o evaluare comună actualizată a daunelor şi nevoilor publicată la 15 februarie 2024 de Guvernul Ucrainei, Grupul Băncii Mondiale, Comisia Europeană şi Naţiunile Unite estimează că la 31 decembrie 2023, costul total al reconstrucţiei şi redresării în Ucraina este de 452,8 miliarde de euro în următorul deceniu, în creştere faţă de 383 de miliarde de euro, cât arătau estimările cu un an în urmă.

Sectoarele cele mai afectate sunt: locuinţe, transport, comerţ şi industrie, energie şi agricultură. Daunele sunt concentrate în regiunile Doneţk, Harkov, Lugansk, Zaporojie, Herson şi Kiev - aceleaşi regiuni cu cele mai mari daune și în evaluarea anterioară.

Totodată, distrugerea barajului Kakhovka şi a hidrocentralei, în iunie 2023, a avut ca rezultat impacturi negative semnificative asupra mediului şi agriculturii.

Urmările distrugerii barajului Kahovka

Potrivit datelor furnizate de ministrul de interne ucrainean, Igor Klimenko, distrugerea barajului Kahovka de Nipru, în sudul ţării, a determinat evacuarea a peste 2.700 de persoane din regiunea Herson şi a altor 982 din provincia vecină Mikolaiv. Cel puţin 14 persone au murit în urma acestor inundaţii în teritoriile aflate sub controlul Kievului.

Un total de 77 de localităţi au fost invadate de ape, dintre care 14 în teritoriile ocupate, a spus Klimenko. În zonele aflate sub controlul Rusiei, oficialii instalaţi de Moscova au raportat în săptămâna ce a urmat dezastrului peste 7.000 de persoane evacuate, precum şi opt morţi şi 13 dispăruţi.

Apele au înghiţit cel puţin trei cimitire, terminale de stocare a petrolului şi gropi de gunoi. De asemenea, aproape 450 de tone de ulei de turbine s-au vărsat în Nipru şi apoi în Marea Neagră.

Mai multe