Doi tineri îndrăgostiți au fost găsiți morți într-o mașină. Erau pe jumătate dezbrăcați

18 martie 2024 16:51   Internațional
Ultima actualizare:

O tragedie fără margini a lăsat fără cuvinte autoritățile din Italia. Doi tineri îndrăgostiți au fost găsiți morți, în garajul unei case din cartierul Secondigliano, din Napoli. Descoperirea a fost făcută chiar de către tatăl tănărului.

Potrivit informațiilor de la observatornews.ro, este vorba despre doi tineri îndrăgostiți care au fost descoperiți morți în timp ce se aflau într-un Fiat Panda roșu, în garajul unei case din Napoli. Este vorba despre Vincenzo Nocerino, în vârstă de numai 24 de ani și de partenera sa, Vida Shahvalad, o tânără de 20 de ani, din Iran.

Tatăl lui Vincenzo, Alfredo Nocerino, a fost cel care a descoperit tragedia. Cei doi se aflau în via Fosso del Lupo, în Napoli. Sâmbătă dimineață, în jurul orei 9, Alfredo Nocerino i-a găsit pe cei doi în mașină, a cărei motor încă mergea. Se presupune că cei doi ar fi fost uciși de monoxidul de carbon evacuat din autovehicul.

Atunci când a intrat în garaj, bărbatul i-a văzut pe cei doi și a încercat să își trezească fiul, însă, din păcate, totul a fost în zadar. Imediat ce și-a dat seama că s-a produs o tragedie, Alfredo Nocerino a alertat autoritățile, iar la fața locului au ajuns două ambulanțe. Din nefericire, în ciuda eforturilor salvatorilor, nu s-a mai putut face nimic pentru Vincenzo și Vida.

Doi tineri au fost găsiți morți în Italia

Întreaga comunitate a rămas șocată de moartea celor doi, Vincenzo, cunoscut de către cei din cartierul lui drept Enzo, fiind foarte popular. „Nu fuma, mergea la sală, studia și își ajuta tatăl la muncă. O tragedie pentru tot cartierul, un băiat de aur”, a spus un prieten de familie, conform sursei citate.

Carabinierii au securizat zona în care au fost găsiți cei doi, până la sosirea procurorilor. Autoritățile vor efectua o autopsie, pentru a putea afla cu certitudine ce a condus la această tragedie fără margini. Cei doi au fost găsiți pe jumătate dezbrăcați și se pare că ar fi lăsat motorul mașinii pornit, pentru a se încălzi.

Mai multe